KCNA (Korean Central News Agency) a precizat că liderul nord-coreean a
asistat la un meci disputat de studenţi cu ocazia celei de a 62-a
aniversări a Universităţii Kim Ir-Sen.
Speculaţiile privind starea de sănătate a liderului de la Phenian au
luat amploare după ce acesta nu şi-a făcut apariţia la festivităţile de
celebrare a 60 de ani de la înfiinţarea statului comunist, în 9
septembrie. Practic, el nu mai fusese văzut în public din 14 august,
când a inspectat o unitate militară.
Presa a afirmat că Kim Jong-Il ar fi suferit în aceeaşi zi un atac
cerebral, care i-a provocat o paralizie parţială şi tulburări de
vorbire. Autorităţile de la Phenian au dezminţit aceste afirmaţii,
acuzând presa occidentală de o conspiraţie.
Pe de altă parte, autorităţile sud-coreene anunţaseră că preşedintele
Kim, în vârstă de 66 de ani, aflat la conducerea Coreei de Nord de la
moartea tatălui său în 1994, a fost operat pe creier după ce a suferit
un atac cerebral, dar că îşi revine. Agenţia de presă japoneză Kyodo
News anunţase de asemenea, citând surse chineze sub acoperirea
anonimatului, că cinci chirurgi chinezi au participat la intervenţie.
Despre Kim Jong-Il se crede că suferă de probleme cardiace şi că are
diabet. Liderul nord-coreean a spus însă, în 2007, că aceste informaţii
sunt "pură ficţiune" şi că se simte bine.
Sănătatea lui Kim Jong-Il este obiectul unor speculaţii intense,
deoarece nu a ales oficial ca succesor pe unul dintre cei trei fii,
provocând astfel îngrijorări cu privire la stabilitatea politică a
Coreei de Nord. Această ţară deţine arma nucleară şi este angajată în
negocieri dificile de dezarmare cu vecinii săi şi cu Statele Unite.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M