De ieri, ministerul Sănătăţii a scos la concurs 94 de funcţii de manager de spital. Pentru 21 de posturi de conducere nu s-a înscris nimeni, iar pentru celelalte posturi s-au înscris 99 de candidaţi.

Este vorba de posturi rămase disponibile după ce în noiembrie anul trecut a fost organizată prima sesiune pentru ocuparea funcţiilor de manageri de spital. Patru dintre posturile care au rămas disponibile sunt în Bucureşti.

Între timp, câţiva manageri numiţi anul trecut de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, au fost deja sancţionaţi, iar fostul manager al Spitalului Judeţean din Focşani a fost dat afară, după ce a interzis accesul inspectorilor din Ministerul Sănătăţii în spitalul pe care-l conducea.