Postulatorul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea vorbeşte despre minuni verificate medical

Cauza de beatificare a lui Karol Wojtyla a urmat itinerarul normal cerut de un proces canonic de acest tip. Singura abatere de la regulă a fost dispensa acordată de Benedict al XVI-lea de la aşteptarea de cinci ani pentru demararea cauzei.Asta pentru că minunea care a deschis larg porţile pentru beatificarea Papei polonez, care va fi la 1 mai, a avut loc la puţine luni de la moartea lui.Acest lucru îl explică, în acest interviu acordat agenţiei Zenit, monseniorul Slawomir Oder, postulatorul cauzei de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, care a descris itinerarul procesual ca o „frumoasă aventură” personală.


În ce mod aţi trăit dumneavoastră, ca preot acest proces? A fost o cruce, o bucurie, v-a transformat, ce s-a întâmplat?

Mons. Oder: În perspectiva Paştelui, crucea este mereu preludiul bucuriei. Şi pe de altă parte nu există bucurie adevărată, aşa cum ne învaţă schimbarea la faţă a lui Isus, fără trecerea prin cruce. Sarcina care mi-a fost încredinţată avea aspectele sale pascale, măcar pentru că s-a suprapus peste o muncă pe care o desfăşor în mod obişnuit ca vicar judecătoresc şi peste activitatea pastorală pe care o duc înainte ca rector al unei biserici romane. De aceea, s-au adăugat atâtea lucruri care în aceşti cinci ani au umplut ziua mea de lucru. Şi apoi, desigur, şi procesul însuşi prezenta câteva elemente care impuneau un mare efort, o mare implicare, şi la nivel emotiv. De aceea momentele de dificultate nu au lipsit.


Toţi consideră sigur că Ioan Paul al II-lea este un sfânt, deci pare totul un pic sigur… „sfânt imediat”, etc., deci procesul de canonizare părea aproape o plimbare. Însă Papa a invitat să se urmeze itinerarul normal al procesului canonic. Însă a fost spus şi că a fost un fel de culoar preferenţial şi că s-a apăsat un pic pedala de acceleraţie. Deci, a fost vorba de un proces normal sau nu?

Mons. Oder: În mod absolut da. Singura dispensă care a fost obţinută în acest proces este dispensa de cei cinci ani de aşteptare pentru deschiderea procesului. Însă procesul însuşi s-a desfăşurat, în mod absolut, respectându-se pe deplin normele canonice. Cu toate criteriile care au existat în celelalte procese canonice. De aceea, nu a existat o adevărată dispensă, o cale preferenţială, în acest sens. În schimb, ceea ce putem spune este că practica de la Congregaţie este aceea care duce înainte cauzele care în afară de trăirea eroică a virtuţilor au deja o minune, care sunt două procese diferite. În mod normal Congregaţie, procesul are loc în acest mod: se desfăşoară investigaţia diecezană, documentaţia este transmisă la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, unde este pregătită positio, pentru a fi supusă apoi discuţiei teologilor şi cardinalilor. Şi positio aşteaptă pentru că tocmai este nevoie de minune.

Positio a fost dusă înainte şi imediat supusă discuţiei teologilor şi cardinalilor pentru că minunea care trebuia să acrediteze cauza a avut loc foarte repede, şi procesul cu privire la minune a fost depozitat la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor în ziua dinaintea procesului cu privire la virtuţi şi acest lucru într-un fel a netezit imediat posibilitatea de a merge înainte.


Cât timp a trecut de la moartea lui Ioan Paul al II-lea până la prezentarea minunii?

Mons. Oder: Minunea, recunoscută ca atare, a avut loc în luna iulie din acelaşi an.


Şi după cât timp a fost recunoscută?

Mons. Oder: Noi am încheiat procesul în anul 2007, iar cel cu privire la minune a fost prezentat cu o zi înainte de încheierea investigaţiei diecezane cu privire la virtuţi. De aceea suntem în luna iunie 2007.


Au fost prezentate alte minuni?

Mons. Oder: Au fost multe haruri şi chiar presupuse minuni. Dintre acestea unele au fost aprofundate, pentru că aşa este practica. Pentru că înainte de a face un studiu asupra minunii, se face un studiu prealabil care într-un fel dă garanţie asupra procesului însuşi. În unele cazuri am făcut aprofundări şi oricum premisele erau bune. Nu am demarat numai pentru că era deja în desfăşurare procesul cu privire la minunea care a fost aleasă.

Ne puteţi spune în ce ţări au avut loc aceste haruri?

Mons. Oder: Au fost în Franţa, în Statele Unite, în Germania şi în Italia.

Apoi a fost o întreagă discuţie mediatică în această privinţă…

Mons. Oder: Despre acest lucru este greu de discutat, pentru că a fost o întreagă entuziasmare mediatică.

A fost necesară o ulterioară aprofundare medicală?

Mons. Oder: Este un fapt normal ca în procesele cu privire la minune să fie făcută o investigaţie şi ca materialul să fie supus apoi studiului medicilor şi este clar că un medic poate să ceară vreo nouă elucidare, vreun document, vreo analiză în plus. Este foarte normal. Au fost făcute toate investigaţiile considerate oportune de medicii implicaţi în proces.

Deci chiar nu a fost umbră de îndoială?

Mons. Oder: Dumneavoastră îmi puneţi întrebări la care nu pot să răspund, pentru că sunt ţinut la secretul procesual şi pentru că nu cunosc. Aceste amănunte sunt de competenţa medicilor.

Aţi descoperit lucruri pe care nu le cunoşteaţi despre Ioan Paul al II-lea? Un aspect privat care îl face diferit de imaginea sa publică?

Mons. Oder: Deja am avut oportunitatea să spun acest lucru. Este clar că procesul a fost o aventură foarte frumoasă, pentru că nu se cunoaşte niciodată o persoană până în profunzime. Şi de aceea este clar că multe aspecte se refereau la amănunte din viaţa lui, activităţile şi contactele pe care le avea cu persoanele. Însă aş spune că este o aventură care ar putea să se refere la fiecare persoană, care este o lume în sine. În schimb cât priveşte ceea ce a reieşit în contextul procesului de beatificare, nu există lucruri răsunătoare. În sensul că efectiv Wojtyla era aşa cum l-am cunoscut în public. De aceea nu era o dedublare, ci o perfectă transparenţă a personajului. Cu siguranţă procesul a scos în evidenţă multe aspecte.



Vreun aspect pe care nu-l cunoşteaţi şi care v-a uimit?

Mons. Oder: Lucrul care m-a uimit, în afară de aspectul cel mai important, este descoperirea că izvorul, originea acestei activităţi extraordinare, a acestei generozităţi în acţiune, a profunzimii gândirii sale este raportul cu Cristos. A rezultat cu siguranţă un om mistic. Un mistic în sensul că era un om care trăia prezenţa lui Dumnezeu, care se lăsa condus de Duhul Sfânt, care era în dialog constant cu Domnul şi care şi-a orientat viaţa sa în jurul întrebării: „Mă iubeşti tu?”. Aşa încât viaţa lui a fost răspunsul la această întrebare esenţială a Domnului. De aceea, cred că acest aspect este comoara cea mai mare a procesului.