POSTUL CRĂCIUNULUI. Tot ce trebuie să ştii despre Postul CRACIUNULUI

POstul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului
POstul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului

POSTUL CRĂCIUNULUI, al doilea ca importanţă după postul Paştilor, începe în 14 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie, în cele 40 de zile, cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne şi produse lactate, iar în toate zilele de sâmbătă şi duminică au dezlegare la peşte. POSTUL CRĂCIUNULUI în bisericile ortodoxe începe miercuri şi durează 40 de zile, potrivit hotărârii Sinodului local din Constantinopol care a avut loc în 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi, până atunci postul fiind de şapte zile sau şase săptămâni, mai aspru sau mai uşor.

20 COMENTARII

POSTUL CRĂCIUNULUI: Al doilea ca importanţă după postul Paştilor, postul Naşterii Domnului începe în 14 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie. Cea mai aspră zi de postire pentru Sărbătoarea Crăciunului este 24 decembrie, ajunul Naşterii Domnului.

În POSTUL CRĂCIUNULUI este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică.

Prima zi de dezlegare la peşte din POSTUL CRĂCIUNULUI este miercuri 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. În afara zilelor de sâmbătă şi duminică, mai sunt dezlegări la peşte vineri 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, joi 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, joi 13 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Ultima zi în care se mănâncă peşte în POSTUL CRĂCIUNULUI este marţi 18 decembrie, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.

 

Ce să mâncăm în Postul Crăciunului? Recomandările NUTRIŢIONIŞTILOR

Zilele cu dezlegare în Postul Crăciunului sunt marcate, de regulă, în calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte. Acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinţilor Apostoli.

Părintele Ciprian Apetrei, de la Biserica Sfântul Antonie cel Mare din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX că postul este un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii şi el trebuie să reprezinte şi o abţinere de la toate lucrurile rele şi de la gânduri urâte.

În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al nouălea (aproximativ orele 15.00-16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte, cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

Postul Crăciunului - copii ţin postul?

Aici părerile sunt împărţite. Deşi unii preoţi susţin că şi copiii trebuie să postească, medicii spun că aceştia au mare nevoie de o alimentaţie completă, din care produsele animaliere nu pot fi excluse. 

Mulţi dintre credincioşi îşi sfătuiesc copii, în Postul Crăciunului, să postească doar miercurea şi vinerea. 

Preoţii spun însă că acei copii care sunt bolnavi - anemie, rahitism etc. - pot să sară peste Postul Crăciunului, scrie Libertatea.ro.

POSTUL CRĂCIUNULUI este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit "Jejunum Adventus Domini" (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni.

Postul Crăciunului. TRADIŢII şi OBICEIURI

În ultima zi a POSTUL CRĂCIUNULUI (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii din multe zone ale ţării pregătesc bucate pe care le sfinţeşte preotul. Ziua de Ajun este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al nouălea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop.

Tot din ziua de Ajun încep colindele, cântările prin care glasurile copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie.

Naşterea lui Iisus este prezentată în două Evanghelii, la Matei şi Luca, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea Pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor.

Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.

De asemenea, perioada de după Lăsatul secului de Crăciun era cunoscută sub denumirea "şezătorile de iarnă". Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar şi distractiv. Chiar dacă se desfăşurau în perioada POSTUL CRĂCIUNULUI, aspectul distractiv era tolerat deoarece în cadrul lor erau învăţate colindele şi urăturile ce urmau să fie rostite în timpul sărbătorilor de iarnă.

În ziua de Lăsata secului, gospodarii de la sate mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Gospodinele trebuie să ţină cont de mai multe superstiţii: resturile de la masa de Lăsata secului se aruncă doar spre răsărit, altfel păsările se vor răzbuna şi vor ciuguli toată recolta de boabe; oalele se aşază cu gura-n jos pentru ca gospodăria să fie ferită de pagube. În plus, femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes de Lăsata secului pentru ca gospodăria să nu fie lovită de rele şi de boli. Dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii.

În unele zone, există obiceiul "bătutul pernelor": fetele nemăritate încearcă astfel să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori. Este o vreme şi a prezicerilor: dacă pieptul găinii fripte pentru masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă, iar dacă este lipsit de grăsime, vine iarnă blândă şi o vară rodnică.

De Sfântul Matei, în 16 noiembrie, fetele din zona Haţegului merg la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprind o lumânare şi o pun pe margine. Se spune că, pentru care merită, lumina ce se reflectă în apă se va transforma şi îi va arăta fetei chipul viitorului soţ. Tot acum, femeile lucrează până la amiază pentru a avea spor în casă anul viitor.

POSTUL CRĂCIUNULUI: SUPERSTIŢII

Postul Crăciunului. La începutul postului se realizează și ofrandele rituale, dedicate, mai ales, păsărilor cerului.

Un vechi obicei ne spune că de Lăsatul Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Acest obicei se practică deoarece se crede că vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele, scrie traditii-superstitii.ro.

În postul Crăciunului se realizează și practici de magie premaritală sau chiar practici oculare, astfel fetele nemăritate trebuie să adune câte o surcină în fiecare zi a postului, iar în Ajunul Crăciunului  vor fierbe crupe fără sare. Aceste crupe după ce sunt fierte le vor pune pe masă pentru ca seara venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospăta.

POSTUL CRĂCIUNULUI: Mâncare de post livrată acasă, gătită special pentru tine


Totodată se obișnuiește ca la intrarea în postul Crăciunului, mai exact după Lăsatul Secului, toate oalele să fie puse cu gura în jos , pentru ca cei ai casei să fie feriți de orice pagubă sau boală.

O superstiție a postului Crăciunului ne spune că dacă în postul Crăciunului e vreme moale, atunci primăvara vor fi multe ploi.

În postul Crăciunului vor începe și șezătorile, unde femeile, dar și fetele tinere, se vor întâlni pentru lucru, în același timp combinând munca cu distracția, fiindcă în cadrul șezătorilor se vor derula și numeroase obiceiuri cu carater distractiv.

Postul Crăciunului este deosebit de important în religia ortodoxă, deoarece ne pregătește, pe noi creștinii, pentru primirea cum se cuvine a Mântuitorului Iisus. De asemenea, postul este de folos atât pentru suflet cât și pentru trup, fiindcă întărește trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ușurează și curăță sufletul. Cu alte cuvinte: “Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului”!

 

POSTUL CRĂCIUNULUI, RECOMANDARILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

În Biserica Ortodoxă începe în 15 noiembrie 2013, Postul Crăciunului, care ţine până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Din rânduielile bisericeşti aflăm că anul acesta lăsatul de sec s-a făcut în seara de 13 noiembrie şi nu pe 14 noiembrie, deoarece această zi a căzut miercuri când în Biserica Ortodoxă este zi de post. Astfel, anul acesta Postul Crăciunului începe pe 14 noiembrie, nu pe 15 noiembrie după cum e rânduiala din alţi ani când ziua de 15 nu e precedată de o zi de post, adică miercuri sau vineri. Postul Crăciunului anul acesta ţine de astăzi, miercuri, 14 noiembrie, şi se încheie luni, 24 decembrie, cu menţiunea că ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului Crăciunului (dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun din data de 25 decembrie).

„Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea (ora 15:00), când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Sfântului Prooroc Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop. („Liturgica generală“, pr. prof. dr. Ene Branişte, EIMBOR, 1985)

Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Primele menţiuni despre respectarea acestei perioade de înfrânare alimentară şi trupească provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea“. Postul Crăciunului este închinat în primul rând sărbătorii Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

POSTUL CRĂCIUNULUI, DEZLEGĂRI

La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Însă, Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie-16 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte.

Potrivit părintelui Ene Branişte („Liturgica generală“), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinţilor Apostoli. După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15:00-16:00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, în felul acesta cinstind marea sărbătoare care are să vină. 

 

POSTUL CRĂCIUNULUI, PRIMELE MENŢIUNI la SF. Augustin

Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, având o durată de şase săptămâni, începe luni, fiind rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. El aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea venirii lui Mesia.

Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul local din Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie. 


Prin lungimea şi durata lui, acest post aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când proorocul aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră. Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţă sufletele şi trupurile şi se învrednicesc pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară. 

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiază, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi a celor trei tineri din Babilon. În alte zone, se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Domnului. 

Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Copil de Dumnezeu
20 nov 07:01
Stirea începe cu o erezie, si anume cu imaginea Nașterii, in ilustratie in icoana, vad acolo ca il înghesuiți pe Iisus in cazanul ăla mic(si de fapt El a fost botezat de către Ioan Botezătorul in râul Iordan, trezește-te Românie!
Răspunde
2 -3
chiareu
16 nov 02:05
Opaaa, a descoperit fantezistu' ca dupa ce trece ziua mai poti sa dai un minus in plus. Oau ce realizare. Ti-a soptit dumnezeu in timpan sau ti-ai dat seama singurel?
Răspunde
4 -4
un crestin - continuare
15 nov 13:18
Ateismul atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat recent ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Filosoful francez Claude Tresmontant susţine că “ateismul este de negândit, dacă se ţine cont de datele experimentale obiective care se observă astăzi graţie ştiinţelor experimentale. Ateismul este incompatibil cu realitatea evoluţiei cosmice, fizice şi biologice. Din cauza opţiunii sale ontologice preliminare, ateismul modern, la fel ca şi păgânismul antic, este obligat să atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat acum ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Ateismul modern, exact ca şi păgânismul antic, pentru a putea subzista este constrâns să deducă din propria afirmare iniţială proprietăţi fizice nu numai neverificabile, ci false. Este constrâns să deducă o fizică dintr-o metafizică preliminară pusă a priori: ceea ce reprezintă culmea ghinionului pentru o filozofie care se pretinde ştiinţifică, exemplu marxismul.”
Răspunde
3 -4
un crestin - continuare
15 nov 13:16
Pentru noi este imposibil să înţelegem faptul că Dumnezeu nu are început, pentru că avem gandire marginita. Evagrie din Pont spunea: „Un dumnezeu care ar putea fi înţeles de mintea umană, n-ar fi Dumnezeu. ” Si savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu ca deşi s-a revelat, pe de altă parte Dumnezeu ne rămâne ascuns (“Deus absconditus” – “Dumnezeu ascuns sau tainic”), inefabil, tainic în profunzimea esenţei sale.
Răspunde
3 -4
un crestin - continuare
15 nov 13:14
@chiareu: Niciodata stiinta singura nu ar putea raspunde la intrebarile fundamentale ale sufletului omenesc pentru simplul fapt ca nu e domeniul ei. Domeniul stiintei se reduce doar la ceea ce se poate observa si masura, dar realitatile imateriale si invizibile sunt mult mai adanci. De exemplu, oricât ar evolua ştiinţa, nu ar putea răspunde decât (cel mult) la întrebarea cum a evoluat universul după primul moment al creatiei, dar nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea de ce există universul, nu ar putea spune niciodată de ce există ceva în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.

Nu e absurd să credem că Dumnezeu a creat universul din nimic, ci e absurd să credem că nimicul s-a transformat singur în existenţă! Indiferent daca a existat o evolutie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Deci religia nu e absurda, dar ateismul e absurd.
Răspunde
4 -3
chiareu
15 nov 14:25
3 Asa ti se pare tie, pentru ca nu ai studiat-o. (mintea)
booon, deci daca stiinta nu poate raspunde astazi la intrebarea "cum s-a infiripat Universul, atunci inseamna ca exista dumnezeu si ca stiinta e de ca-cat. Daca traiai acum 1000 de ani si raspundeai la toate intrebarile depre Univers cu "dumnezeu", erai probabil considerat drept cel mai invatat om din lume(dupa mintea ta). Bine ca lucrurile stau altfel. Ah, ce misto e sa stai ca o soparla la soare si sa raspunzi sec "dumnezeu". norocul nostru cu cei care nu s-au multumit cu acest raspuns si au cautat in continuare. Adevaratii oameni de stiinta, nu escroci care cred in mimoze care plng cu lacrimi de sange si betivani carora le apar stigmate. Cum poti sa crezi in asa ceva si sa mai ai tupeul sa iesi pe strada? sau stai in casa tot timpul si iti dai plusuri la aberatii? iar ma ia cu voma, tre' sa plec.
3 -3
un crestin
15 nov 23:50
4 Ceea ce este vechi nu înseamnă neapărat neadevăr iar noutăţile nu înseamnă neapărat adevăr. Multe afirmaţii şi descoperiri vechi sunt adevărate şi multe afirmaţii noi sunt false.

Nu doar că nu poate raspunde astăzi, dar nici în viitor ştiinta singură nu ar putea raspunde la întrebările fundamentale ale sufletului omenesc pentru simplul fapt că nu e domeniul ei. Domeniul ştiinţei se reduce doar la ceea ce se poate observa şi măsura. Ştiinta singură nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea de ce există universul, de ce există ceva în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Răspunsurile la aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.
3 -4
un crestin - continuare
15 nov 23:52
5 Ideea că ştiinţa şi religia ar fi în conflict e o prejudecată. Ştiinţa nu înseamnă nicidecum ateism. Religia şi ştiinţa nu sunt contradictorii, ci complementare (se completează). Foarte multe cărţi şi alte publicaţii recente arată armonia, complementaritatea dintre ştiinţă şi religie. Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Pierre Teilhard de Chardin spunea că „Religia şi Ştiinţa sunt cele două feţe ori faze conjugate ale unui act complet de cunoaştere.”
Numai ştiinţa superficială sau ideologia pozitivistă intră în conflict cu religia, dar ştiinţa adâncă îl conduce pe om spre religie, spre Dumnezeu, aşa cum spunea şi filosoful Francis Bacon : „Puţina gustare a ştiinţei poate duce la ateism, dar adâncirea ştiinţei îl aduce pe om la Dumnezeu. ”
Doar ideologia pozitivistă este materialistă, nicidecum ştiinţa însăşi. Pozitivismul e doar un curent ideologic minor, nu este ştiinţă.

Iată un articol foarte interesant, intitulat “Ştiinţa şi credinţa răspun la aceleaşi întrebări, dar din unghiuri diferite”:
catholica.ro/2012/08/26/stiinta-si-credinta-raspund-la-aceleasi-intrebari-dar-din-unghiuri-diferite
2 -4
un crestin - continuare
16 nov 00:38
3 În ce priveşte minunile, dacă tu nu crezi în ele nu înseamnă că acestea nu sunt reale. Dumnezeu poate da semne şi minuni unde şi când vrea. Sunt foarte multe minuni şi astăzi: apariţii ale Domnului Isus Cristos şi ale Sfintei Fecioare Maria, însoţite de vindecări miraculoase ale unor boli incurabile şi de semne pe cer, oameni care primesc stigmatele (rănile Domnului Isus Cristos) pe trupul lor, apariţii de sfinţi, de îngeri, transformarea pâinii şi vinului de la Sfânta Împărtăşanie în carne şi sânge şi foarte multe altele.
Tu crezi că există doar lumea aceasta materială, doar ceea ce se poate observa şi măsura? Nicidecum! Există Dumnezeu şi viaţa veşnică de dincolo de moarte, chiar dacă acum sunt invizibile pentru noi. Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Sunt foarte multe argumente şi dovezi în privinţa aceasta. Unele dintre acestea sunt redate pe blogul următor:
cezar-iasi.blogspot.com
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante.
4 -3
un crestin - continuare
15 nov 12:46
Scriitorul francez André Frossard a fost mai întâi ateu, apoi a devenit creştin şi a scris cartea „Dumnezeu există, eu l-am întâlnit” şi cartea „Întrebări despre Dumnezeu” (în carte dă şi răspunsurile la acele întrebări). Cărţile sunt traduse în limba română şi le recomand.
Un alt exemplu de ateu care a devenit creştin este scriitorul Paul Claudel. Şi exemplele pot continua.

Psihologul Carl Gustav Jung spunea că e sigur de existenţa lui Dumnezeu, nu doar crede: „Eu nu cred, eu sunt sigur că există Dumnezeu.”

Karl Linne, mare savant suedez, primul care a stabilit sistematizarea botanică, spunea: „Din papilele limbii unui ateu, eu voi dovedi existenţa lui Dumnezeu. ”
Răspunde
1 -4
chiareu
15 nov 12:50
6 Despre cum devin unii credinciosi din atei, Camus ofera o explicatie mult mai aproape de realitate si mai departata de fantezii ce se pot trata cu medicamente, daca recunosti ca ai o problema.
3 -3
un crestin - continuare
15 nov 12:43
Ideea că ştiinţa şi religia ar fi în conflict e o prejudecată, ca şi prejudecata că religia ar spune „crede şi nu cerceta.” Acest dicton nu este din Biblie, iar Biserica nu subscrie acestui dicton. Numai ştiinţa superficială sau ideologia pozitivistă intră în conflict cu religia, dar ştiinţa adâncă îl conduce pe om spre religie, spre Dumnezeu, aşa cum spunea şi filosoful Francis Bacon : „Puţina gustare a ştiinţei poate duce la ateism, dar adâncirea ştiinţei îl aduce pe om la Dumnezeu. ”
Doar ideologia pozitivistă este materialistă, nicidecum ştiinţa însăşi. Pozitivismul e doar un curent ideologic minor, nu este ştiinţă.
Religia şi ştiinţa nu sunt contradictorii, ci complementare (se completează reciproc). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Pierre Teilhard de Chardin spunea că „Religia şi Ştiinţa sunt cele două feţe ori faze conjugate ale unui act complet de cunoaştere.”
Răspunde
2 -4
chiareu
15 nov 12:54
4 Asta credeam si eu, dar in urma cu 20 de ani. Intre timp, m-am mai desteptat. TE INSELI. Sper sincer sa nu-ti ia si tie 10 de ani pana sa te pocnesti cu palma peste frunte. Dar totul incepe cu a recunoste ca "logica" credintei e subreda.
3 -3
un crestin
15 nov 13:24
9 @chiareu: Niciodata stiinta singura nu ar putea raspunde la intrebarile fundamentale ale sufletului omenesc pentru simplul fapt ca nu e domeniul ei. Domeniul stiintei se reduce doar la ceea ce se poate observa si masura, dar realitatile imateriale si invizibile sunt mult mai adanci. De exemplu, oricât ar evolua ştiinţa, nu ar putea răspunde decât (cel mult) la întrebarea cum a evoluat universul după primul moment al creatiei, dar nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea de ce există universul, nu ar putea spune niciodată de ce există ceva în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.

Nu e absurd să credem că Dumnezeu a creat universul din nimic, ci e absurd să credem că nimicul s-a transformat singur în existenţă! Indiferent daca a existat o evolutie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Deci religia nu e absurda, dar ateismul e absurd.
Pentru noi este imposibil să înţelegem faptul că Dumnezeu nu are început, pentru că avem gandire marginita. Evagrie din Pont spunea: „Un dumnezeu care ar putea fi înţeles de mintea umană, n-ar fi Dumnezeu. ” Si savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu ca deşi s-a revelat, pe de altă parte Dumnezeu ne rămâne ascuns (“Deus absconditus” – “Dumnezeu ascuns sau tainic”), inefabil, tainic în profunzimea esenţei sale.
4 -4
un crestin
15 nov 12:29
@chiareu: Insulta e declaraţia înfrângerii. Pentru că nu ai argumente, vii cu insulte. Când spui că "credinta poate fi definita ca fiind dorinta de a nu cunoaste adevarul", chiar tu eşti cel care începi cu concluzia, apoi cauţi argumente care să o susţină, dar nu le găseşti :) Eu nu procedez astfel. Iar în privinţa pregătirii mele nu poţi să ştii nimic, pentru că nu mă cunoşti. Nu ştii ce am studiat şi ce am scris. Nu poţi cunoaşte un om din câteva comentarii. Ca să-ţi faci o părere trebuie să citeşti tot ce a scris cineva şi nici atunci nu poţi spune că-l cunoşti pe deplin.
Se vede că eşti plin de prejudecăţi la adresa religiei. Incultura şi ignoranţa e apanajul tău. Credinţa nu intră nicidecum în contradicţie cu adevărul. Credinţa şi ştiinţa nu se contrazic, ci se completează.

Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există doar ceea ce se poate vedea şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte. Unele dintre acestea sunt redate pe blogul urmator:
cezar-iasi.blogspot.com
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acestea, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante.
Răspunde
4 -4
chiareu
15 nov 12:04
@ un crestin
Inca nu reusesc sa inteleg cum reusesti sa ai tupeul de a-ti pune ignoranta si incultura la rang de stiinta. Degeaba iti da tie cineva argumente, esti surd la ele, nici nu le iei in considerare, totul trece pe langa tine asa cum trece apa pe langa gasca. Cat despe asa-zisele tale argumente..."credinta poate fi definita ca fiind dorinta de a nu cunoaste adevarul". Tu incepi cu conlcuzia, apoi cauti "argumente" care sa o sustina, ignorand total pe cele ce o infirma. Sunteti putini, iar numarul vostru descreste pe zi ce trece. In curand, vei ramane singur in oastea lui.
Răspunde
5 -5
Vipera cu qulă
14 nov 23:08
Vă amintesc doar că privarea de anumite alimente poate crea grave dezechilibre electrolitice în organism, adesea (în combinaţie cu alte afecţiuni sau deficienţe neştiute) cu consecinţe grave pentru inimă şi… creier. Este un adevăr comun că înfometarea, însetarea, privarea de somn duc la halucinaţii care, asociate cu o credinţă în zeităţi, au acele efecte cunoscute, îndeobşte, babelor bisericoase...
Mă voi referi şi la ceea ce spun popii depre post şi virtute, ceva care este de-a dreptul revoltător.
Nevoile trupeşti sînt naturale, de-aia se numesc “nevoi”, excludem excesele uzuale de alimente şi alte... plăceri.
În schimb, amestecul religiei în satisfacerea NEVOILOR omeneşti (trupeşti, spirituale, intelectuale) este o formă gravă de abuzare a individului. În acest fel, religiile abrahamice SE OPUN NATURII UMANE!
Cine acceptă “corecţiile” religioase aduse vieţii naturale este într-o poziţie abuzivă, inchizitorială. Da, mă refer la ORICE reglementare propusă arbitrar de religie! Postul religios este o stupizenie, o absurditate, un abuz. Regimul alimentar prescris de medic este altceva şi nu poate fi făcută nici o legătură între aşa-zisa "curăţire a trupului" şi vreun adevăr medical!
Răspunde
4 -6
un crestin
14 nov 23:46
10 @”Vipera cu qula”: Ai multe prejudecăţi la adresa religiei. Postul nu înseamnă nicidecum înfometare, însetare şi neodihnă. Postul nu se opune naturii umane, ci se opune naturii umane decăzute, adică viciilor şi slăbiciunilor umane. Postul ajută mult la stăpânirea viciilor, la cultivarea virtuţilor şi la disciplinarea trupului. S-a precizat că sunt scutiţi de post bolnavii, bătrânii şi copiii mici. Oamenii care postesc nu sunt afectaţi în niciun fel şi nici nu au halucinaţii, în schimb lăcomia aduce mulţi oameni în spitale.
6 -3
Vipera cu qulă
15 nov 07:38
5 Eşti spălat pe creier de nestimabila religie! Din ce spui rezultă că omul este, din şi prin naştere, o fiinţă păcătoasă, decăzută, vinovat pentru că este urmaşul unui cuplu de incestuoşi, dintre care un şarpe vorbitor a pr0stit-o pe EA să mănînce fructul unui pom magic, în timp ce EL era virtuos şi credea cu tărie bălmăjelile vocii unuia care îi spusese că l-a făcut dintr-un boţ de pămînt - şi astea se îtîmplau chiar sub vegherea atotvăzătoare a respectivului Creator.
Tu înţelegi ceva?
4 -7
un crestin
15 nov 11:25
7 Religia nu spală creierul, ci luminează omul. Păcatul strămoşesc nu e un păcat de incest, ci e un păcat de neascultare de porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liber arbitru, adică libertatea voinţei de a alege între bine şi rău. Preştiinţa lui Dumnezeu nu înseamnă predestinare. Faptul că Dumnezeu ştie dinainte ce vor alege oamenii nu înseamnă că el îi determină pe oameni să aleagă într-un fel sau altul. Oamenii au libertatea voinţei şi responsabilitatea pentru alegerile lor. Iar pomul cunoaşterii binelui şi a răului nu e un măr sau un pom oarecare, ci un simbol al ispitei. Şarpele vorbitor e simbolul satanei. Cartea Genezei conţine şi citate care se interpretează la propriu, dar şi metafore sau simboluri, pentru că Dumnezeu a transmis adevărurile adaptându-se limbajului şi cunoştinţelor celor din vechime, altfel nu le-ar fi înţeles. Dar adevărurile transmise prin simboluri rămân tot adevăruri. Primii oameni primiseră sfinţenia şi dreptatea de la început nu numai pentru ei, ci pentru întreaga natură umană. Cedând în faţa ispititorului, ei au săvârşit un păcat personal, însă acest păcat afectează natura umană pe care ei au transmis-o într-o condiţie decăzută. E un păcat care se transmite prin propagare la toată omenirea, adică prin transmiterea unei naturi umane lipsite de sfinţenia şi de dreptatea de la început. De aceea, păcatul strămoşesc este numit „păcat“ în mod analogic: este un păcat contractat, nu săvârşit; o stare, nu un act. Totuşi, prin Cristos, Dumnezeu ne-a oferit mijlocul de ştergere a acestui păcat. Botezul, dăruind viaţa harului lui Cristos, şterge păcatul strămoşesc şi îl întoarce pe om spre Dumnezeu, însă consecinţele acestui păcat asupra naturii slăbite persistă în om şi îl provoacă la luptă spirituală. Noi nu suntem vinovaţi în mod direct de păcatul strămoşesc, dar îl moştenim. Păcatul strămoşesc se şterge
4 -6
un crestin - continuare
15 nov 11:29
8 Păcatul strămoşesc se şterge prin botez, dar rămân consecinţele lui pământeşti. În acest sens, este următoarul exemplu: dacă un mare dregător de la curtea unui rege comite un act de înaltă trădare şi este dat afară din funcţie pierzânu-şi rangul, va avea de pierdut nu numai el, ci vor avea de pierdut şi copiii lui, şi nepoţii, etc., pentru că nici ei nu vor mai avea acel rang. Aşa este şi cu moştenirea păcatului strămoşesc şi a consecinţelor sale : natura umană decăzută a primilor oameni se propagă şi la urmaşii lor. Domnul Isus Cristos s-a jertfit pentru noi şi astfel ne-a oferit mijlocul de mântuire, dar mântuirea depinde şi de noi, dacă facem pocăinţă de păcate şi îl urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele lui. Trebuie să ne străduim să redobândim asemănarea cu Dumnezeu.
Afișează mai multe comentarii
print