Posibile fapte de corupţie în cazul celor doi miniştri implicaţi în dosarul scurgerilor de informaţii din domeniul privatizării. În rezoluţia prin care s-a început urmărirea penală împotriva fostului ministru al Economiei, anchetatorii arată că Szolt Nagy şi Codruţ Şereş ar fi urmat să primească de la bulgarul Stamen Stantchev o sumă importantă de bani ca urmare a furnizării de informaţii cu caracter secret.

În plus, potrivit procurorilor, fostul ministru al Economiei ar fi primit şi cadouri consistente cu diferite ocazii.

Rezoluţia procurorilor DIICOT a fost trimisă astăzi ca probă în instanţă, pentru a arăta că doar Curtea Supremă este competentă să judece acest dosar. Potrivit rezoluţiei procurorilor DIICOT, la data de 17 iulie 2005, Stamen Stantchev şi Michal Susak ar fi avut o convorbire telefonică din care reiese că fostul ministru al Economiei urma să primească un cadou consistent de ziua sa de naştere din partea celor doi.

Dialog Stamen Stanchev - Michal Susak

"Stantchev: M-am întâlnit cu Şereş, a fost foarte bucuros să mă primească!
Susak: Pot să înteleg asta.. cu cadourile alea nu-i nicio surpriză!
Stantchev: O să fie ziua lui săptămâna viitoare.. şi m-a invitat la ziua lui.
Susak: Desigur cu un cadou frumos..."

SURSA: Rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva lui Codruţ Şereş

În alte două convorbiri interceptate în lunile iulie şi decembrie 2005, anchetatorii găsesc alte indicii ale unor intervenţii ale consultantului bulgar pe lângă ministrul de atunci al Economiei.

Convorbire Stamen Stanchev - Michal Susak

"Stantchev: Şi am vorbit cu prietenul meu (notă procurori: Codruţ Şereş)... pe care tu nu-l placi... despre ROMGAZ (...) Eu i-am spus că nici nu sunt plătit şi trebuie să vedem cum o să rezolvăm pentru că... aşteaptă ceva.... şi eu nu ştiu ce să fac! Asta este ceea ce nu-mi place de fapt, dar în rest... lucrurile le-a pus în mişcare"

SURSA: Rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva lui Codruţ Şereş

În cadrul aceleaşi rezoluţii, procurorii DIICOT susţin că bulgarul Stamen Stantchev urmărea să primească bani de la firmele internaţionale în schimbul informaţiilor despre companiile româneşti în pragul privatizării.

O parte din bani, notează anchetatorii, ar fi urmat să fie redirecţionaţi către miniştrii Şereş şi Nagy. În rezoluţia anchetatorilor, însă, procurorul Ciprian Nastasiu nu îi aduce nici unuia dintre cei doi miniştri vreo acuzaţie directă legată de o posibilă faptă de corupţie.

Totuşi, afirmaţiile anchetatorilor din actul de punere sub învinuire, lasă se se înţeleagă faptul că aceştia ar avea o nouă pistă de lucru pentu cei doi miniştri cercetaţi în acest dosar. Ministrul Nagy a refuzat să comenteze aceste noi informaţii legate de dosarul privatizărilor, în timp ce Codruţ Şereş nu a putut fi contactat încă.

Foto: NewsIn