În ochii lui albaștri în care i se oglindește cerul îi citești bucuria că un ideal pentru care a ieșit în stradă aproape de unul singur, în toamna lui 2011, este acum deja un fenomen. Rezistența și curajul lui au generat un fenomen: fenomenul Piața Universității.
George Epurescu este printre puținii protestatari din Piața Universității care nu a lipsit nicio zi. 45 de zile fără întrerupere. Pe soare și pe ploaie, pe viscol și ger cu minus 28 de grade Celsius. Idealurile lui nu țin cont de vreme. Idealurile lui sunt mai mărețe decât vremurile pe care le trăim. Vorbește cu măsură și atunci când spune ceva, cuvintele lui sunt încărcate de dedicare, de adevăruri simple sau de indignare. Nu este pătimaș, dar a pus pasiune sau mai bine zis s-a pus pe el însuși în acest laborator de educație civică, în această platformă de liberă exprimare care este acum Piața Universității.
,,De 20 de ani vedem şi am învăţat ce NU trebuie făcut în România "
"Să ne întoarcem în Piața Universității" era apelul lansat de George încă din noiembrie, când împreună cu o mână de tineri inimoși a participat la proiectul Agora de la TNB, un event liber la care oricine putea să vorbească pe treptele din fața Teatrului Național București. La Kilometrul Zero al democrației. Acolo a început povestea de dragoste cu jandarmeria, poveste al cărei punct culminant a fost pe 10 decembrie, de Ziua drepturilor omului, când George si alți 20 de protestatari au fost săltați și băgați în dube fără drept de apel, fără să fie legitimați. În mijlocul zilei, în văzul unei ţări întregi, acţiunea fiind transmisă în direct de Realitatea TV. Au fost duși la secție și amendați. George a primit atunci o amendă de 1000 de lei pentru organizare de adunare publică neautorizată, pe care, cum era firesc, a contestat-o în instanță. La procesul cu jandarmeria din 8 iunie, se anunță un show de zile mari.

,,Să reocupăm Piaţa Universităţii. Să ne luăm democraţia înapoi!”
George este unul dintre inițiatorii mișcării din 13 ianuarie de solidaritate cu doctorul Arafat şi contestare a legii sănătăţii, mișcare ce a deschis calea ocuparii Pieții Universității, un loc simbolic pentru lupta pentru democrație și libertate, care trebuie dusă ceas de ceas, zi de zi. Este doar unul dintre motivele pentru care nu a lipsit în niciuna dintre cele 45 de zile câte s-au scurs de la primul protest de amploare de la Universitate. A lansat Manifestul Piaţa Universităţii, în care cere demisia actualei puteri şi reformarea statului. Crede cu tărie că societatea românească are resorturi să se poată schimba radical. Crede cu tărie că românii au resurse și că acolo în mulțime există oameni de valoare, neînregimentați politic și care să nu fi deținut funcții în adminsitrație, care își pot asuma conducerea țării. O conducere complet nouă, pornind de la oameni și lucrând pentru oameni. E nevoie de o nouă clasă politică, de o schimbare totală și radicală, spune George, președinte și co-fondator al Asociației ,,România Fără Ei,, . Cetateanul a fost pacalit sistematic, manipulat si cu greu gaseste increderea in el si in oameni pentru a lupta. Sistemul nu mai poate fi reparat sau carpit, e nevoie de o schimbare radicala. Aceasta poate veni numai de la cetateni. Marea schimbare in constiinta colectiva este ca politicienii si-au pierdut credibilitatea, mita electorala si promisiunile populiste nu mai functioneaza. Este momentul in care oamenii trebuie sa se organizeze si, prin dialog si dezbatere, prin intelegere, prin respect sa genereze o miscare coerenta, sa intareasca spiritul civic din care sa se nasca ideile si solutiile.
,,Deşi am fost în toiul luptelor de stradă din 15 ianuarie, am simţit mai mult solidaritate decât pericol.”
Factor de echilibru și agregor pentru mulțimea eterogenă din Piața Universității, George Epurescu a reușit să treacă mereu cu zâmbetul pe buze peste momentele grele. ,,Cel mai dificil, dar și cel mai frumos moment a fost în seara de 13 ianuarie la retragerea legii sănătății. A fost un gest surpriză, care a consfințit prima victorie a societății, a cetățenilor împotriva sistemului după 22 de ani. Dificil pentru că a fost prima înfrângere a unui sistem care reacționează numai violent. Am trăit momentele din 14-15 ianuarie, cu mulți infiltrați "civili" și provocatori. Au fost şi momente de tensiune, de teamă, dar chiar dacă m-am nimerit în toiul luptelor din 15 ianuarie de la Borna Km 0, am simţit mai mult solidaritate decat pericol.”, mărturiseşte George. Protestatarul a povestit că el şi alţi activişti din Piaţa Universităţii au fost urmăriţi de ofiţeri în civil. Iar într-o seară, în timp ce pleca spre casă, a fost supus unui control. ,,Am fost oprit pe Calea Victoriei la Palatul Telefoanelor de o maşină de poliţie fără sirenă şi girofar, în linişte. În timp ce un poliţist în uniformă îmi percheziţiona maşina, alţi patru jandarmi îmbrăcaţi cu hanorace cu glugă şi fulare pe faţă îi dădeau indicaţii poliţistului unde să mai caute presupuse materiale pirotehnice. Primiseră un telefon anonim.”
,,Pierdut Libertate şi Democraţie. O caut zilnic între 16. 00 şi 20.00 în Piaţa Universităţii”.
George Epurescu zâmbește mereu, este o fire deschisă, radiază de un optimism molipsitor, este o VOCE. Vocea celor care știu ce vor și nu așteaptă de la alții, ci fac chiar ei. Pun umărul și mintea la SCHIMBARE. Fire jovială și glumeață, George a contaminat Piața cu vorbitul în rime. Da, în rime. Nevoia de sloganuri mereu noi l-a facut pe George să gândească și să vorbească în rime. Cei din jurul lui i-au urmat exemplul și astfel a apărut un adevărat folclor urban, un folclor al protestelor. Este un izvor nesecat de sloganuri: Iarna nu-i ca vara / nu te mai vrea țara. Primavara vine / dar vine fără tine. Ați uitat de sinistrați / si pe noi ne cenzurați. În Vrancea și în Buzau / ați facut-o lată rău. Lăsând gluma, tânărul cercetător spune că ,,avem un sistem putred, cu politicieni vânduţi intereselor personale în dispreţ faţă de cetăţean. Clasa politică s-a izolat de cetăţeni, societatea civilă s-a orientat către propria bunăstare, iar societatea românească se regăseşte singură, lipsită de repere morale şi profesionale în faţa disoluţiei instiţutiilor statului şi justitiei, în fata corupţiei generalizate şi alunecării spre dictatură. Drepturile omului sunt încalcate frecvent de autoritati, activistii sunt intimidati sistematic, iar presa este aservita intereselor politico-economice ale puterii sau patronilor, conchide George Epurescu.
,,Legătura dintre fizică şi activism este mai mult decât normală. Fizica te învaţă cum să te întrebi şi cum să găseşti răspunsul la întrebări”.
La 37 de ani, George Epurescu este cercetător la Institutul Național de Fizica Plasmei, Laserelor şi Radiației (INFPLR). Lucrează într-unul dintre cele mai bine echipate laboratoare din România, unde se află cel mai mare laser din ţara noastră. Campion al polimerilor, creează materiale revoluţionare cu noi proprietăţi..Şi-a luat doctoratul cu tema ,,spectroscopia laser ultrarapidă” şi a lucrat într-un proiect antiterorist, finanţat de NATO, în cadrul căruia o întreagă echipă de cercetători a creat senzori în miniatură, care să detecteze gazele de luptă . George mărturiseşte că a combinat perfect profesia cu activismul. ,,Legatura dintre fizică şi activism este mai mult decât normală, fizica te învaţă să-ţi pui întrebări şi cum să găseşti răspunsuri şi solutii. Cercetarea îţi dă curajul să priveşti dincolo de lucrurile obişnuite, să treci peste teorii şi modele îndoielnice”, explică George. Când nu te mai descurci în mulţimea de evenimente, de fenomene, de acţiuni, te opresti şi o iei de la capăt bazându-te mereu pe principii simple, principii reale şi excluzi pas cu pas lucrurile greşite, spune tânărul fizician.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M