România ar putea suferi un nou eşec, în ceea ce priveşte nominalizările pentru instituţiile europene. Este vorba de candidatul pentru Curtea de Conturi a Uniunii Europene. Ovidiu Ispir ar putea să nu primească votul de învestitură al Parlamentului European.

Partidul Popular European, cel mai numeros grup politic din Parlamentul European, a anunţat că nu va sprijini numirea lui Ispir pentru Curtea de Conturi a Uniunii Europene. Motivul: felul în care s-a prezentat la audierile din Comisia Parlamentară de specialitate au sporit dubiile cu privire la capacităţile sale de a îndeplini această funcţie.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru Control Bugetar a declarat că nu a clarificat acuzaţiile care i-au fost aduse în câteva ziare europene în legătură cu presupusa sa implicare în scandaluri financiare.

Presa a scris despre conflictul de interese în care s-a aflat Ispir, în calitatea de inspector pentru cazul Eximbank, întrucât soţia sa era angajata băncii exact când consilierul Ispir era în control la acea bancă.

Ispir a fost propus de Curtea de Conturi Bucureşti, iar premierul a trimis propunerea la Bruxelles.