Liderul PSD Victor Ponta a anunţat, la finalul primei şedinţe USL, că aceste grupuri încep să lucreze "de mâine" şi că se pot reuni chiar în fiecare zi, dacă este nevoie. "Responsabilii de grupuri sunt numiţi pe baze paritare, de la PSD doi, de la ACD doi", a precizat social-democratul. El a anunţat că va conduce grupul de politică economică şi socială, în timp ce Antonescu va coordona grupul de politică externă şi europeană.
De altfel, Ponta prefigurase încă de pe 8 ianuarie, cu o lună înainte de parafarea înţelegerii cu PNL, de ce domenii se va ocupa fiecare din cei doi preşedinţi ai PSD şi PNL.
Sub titlul "Agenda 2020", Ponta a postat pe blog mai multe propuneri despre Alianţa PSD-ACD.
Potrivit capitolului "Mecanisme de funcţionare" al Alianţei PSD-ACD publicat la acea vreme de Ponta, PSD şi ACD vor forma două grupuri fundamentale de lucru.
Primul grup numit "Grupul de lucru pentru reforma instuţionala şi europeană" va avea ca obiect redactarea în detaliu, punerea în dezbaterea formaţiunilor politice componente şi în dezbaterea publică, implementarea, monitorizarea şi raportarea periodică a stadiului realizării următoarelor obiective fundamentale ale AGENDEI 2019: reinstaurarea mecanismelor democraţiei parlamentare şi asigurarea libertăţilor fundamentale specifice unui stat de drept de tip european; reformarea instituţiilor statului, restabilirea autorităţii acestora şi revenirea la scopurile fundamentale de realizare a intereselor publice; refacerea rolului şi prestigiului Parlamentului ca reprezentant suprem al voinţei populare, stabilirea responsabilităţii personale a fiecărui parlamentar faţă de cei care l-au ales, sancţionarea migraţiei politice; depolitizarea justiţiei în paralel cu creşterea eficienţei şi responsabilităţii acesteia faţă de cetăţean, independenţa CSM şi a Parchetelor (inclusiv DNA); îndeplinirea standardelor asumate la nivel european în vederea ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare; reforma constituţională care să clarifice raportul între preşedinte şi guvern, să restabilească echilibrul necesar între executiv şi celelalte puteri ale statului, să afirme un control parlamentar real asupra instituţiilor competente în apărarea siguranţei naţionale, să readucă Curtea Constituţională la rolul său originar; implicarea României în deciziile Uniunii Europene, afirmarea propriei viziuni şi a contribuţiei ţării noastre la viitorul construcţiei europene, racordarea reală la agenda 2020 a UE.
Al doilea grup, numit "Grupul de lucru pentru pentru reforma socială, economică şi administrativă" va avea ca obiect redactarea în detaliu, punerea în dezbaterea formaţiunilor politice componente şi în dezbaterea publică, implementarea, monitorizarea şi raportarea periodică a stadiului realizării a următoarelor obiective fundamentale ale AGENDEI 2019: refacerea sistemului economic al ţării; combaterea şomajului şi stabilirea ca prioritate absolută crearea de noi locuri de muncă; sprijinirea capitalului naţional; asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii necesare investiţiilor străine; implementarea legislaţiei fiscale de tip stimulativ; asigurarea stabilităţii macroeconomice şi monetare necesare aderării noastre la moneda unica europeană; stimularea relaţiilor cu noile puteri economice BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) dar şi cu ţările nemembre UE care au reprezentat în trecut parteneri comerciali importanţi ai României; păstrarea unei relaţii strict de consultare şi audit cu Fondul Monetar Internaţional; asigurarea prin dezvoltarea economică a fundamentelor statului social conform standardelor constituţionale şi europene moderne; o decizie clară şi realistă de garantare a substanţei dar şi a cuantumului drepturilor privind accesul la sistemul de sănătate, la educaţie, pensia, şomajul, protecţia copiilor, sprijinirea tinerilor, salariul minim, concediul, puterea de cumpărare, drepturile sindicale etc; asigurarea sistemului transparent, obiectiv şi responsabil de colectare şi de utilizare a tuturor fondurilor publice; depolitizarea, depedelizarea şi declientelizarea structurilor administraţiei centrale şi locale de tip neelectiv; un mecanism eficient şi independent de combatere a corupţiei, schimbarea fundamentală a sistemelor de autorizare şi control; asumarea funcţiilor politice doar până la gradul de secretar de stat şi refacerea unui corp de funcţionari publici cu adevărat apolitici; stabilirea listei de priorităţi naţionale, economice şi sociale spre care să se îndrepte principalele eforturi şi investiţii publice în perioada următoare; identificarea şi implementarea unui sistem electoral care să asigure reprezentativitate, să reflecte cu adevărat opţiunea politică populară şi să prevadă mecanisme de responsabilitate directa a celor aleşi în funcţii publice; redimensionarea aparatului administrativ, a resurselor financiare şi justa devoluţiune a competenţelor materiale între autoritatea centrală şi cele locale pe principiul descentralizării; obiective fundamentale care să sprijine asigurarea bunăstării cetăţenilor, scoaterea României din situaţia dezastruoasă actuală, identificarea mecanismelor care să asigure o dezvoltare durabilă şi echilibrata şi revenirea ţării noastre în sistemul european.
Ponta va conduce grupul USL pe politici economice, Antonescu pe cel de politică externă
Liderii Uniunii Social-Liberale au decis, luni, formarea a cinci grupuri de lucru: unul de politică externă, coordonat de Crin Antonescu, unul de politici economice şi sociale, condus de Victor Ponta, dar şi altele pe tema modificării Constituţiei, a legilor electorale şi privind reforma administraţiei.
Liderii Uniunii Social-Liberale au decis formarea a cinci grupuri de lucru / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M