"Pentru PSD a fost bine când dnul Meleşcanu a plecat, pentru Traian Băsescu a fost bine când Petre Roman a plecat. Eu nu-mi doresc să plece nimeni, dar îmi doresc să rămână în PSD şi în USL doar cei care doresc să se bată pentru alegătorii noştri, nu pentru o funcţie, eu nu cred că rolul unui partid este să ţină scaunul cuiva, nici al meu, nici al altcuiva", a spus Ponta, când a fost întrebat cum vede o posibilă despărţire a PSD de Mircea Geoană.
De asemenea, preşedintele PSD a fost întrebat dacă Dan Şova poate fi recuzat din fruntea Comisiei de arbitraj şi integritate cum a solicitat Mircea Geoană. "Nu pot să vorbesc eu despre chestiunea asta, nu am primit nicio scrisoare şi nu este treaba mea ca preşedinte. Eu nu pot să-l înlocuiesc pe dnul Şova, este ales de congres, aşa cum sunt ales şi eu şi vicepreşedinţii partidului şi nu cred că trebuie să comentez eu aşa ceva", a spus Ponta.
Situaţia lui Mircea Geoană va fi discutată duminică la ora 13.00 de către comisia de integritate şi arbitraj, formată din peste 40 de pesedişti din toată ţara şi conduşi de Dan Şova. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a transmis într-o scrisoare adresată Comisiei de Arbitraj din PSD că va onora invitaţia ce i-a fost adresată pentru duminică doar cu condiţia ca preşedintele Comisiei, senatorul Dan Şova să fie recuzat. Senatorul PSD, Dan Şova, preşedinte al Comisie de Arbitraj şi Intergitate din PSD a declarat, pentru NewsIn, că Mircea Geoană va fi "judecat" în acest for conform statutului partidului şi în litera acestuia, numai în vederea stabilirii adevărului. Şova a mai fost întrebat care va fi parcursul hotărârii Comisiei de arbitraj. "Decizia Comisiei este definitivă şi irevocabilă, poate fi contestată doar în faţa Congresului partidului", a menţionat senatorul PSD. Întrebat dacă acest lucru este valabil şi în situaţia în care s-ar aproba ca sancţiune o posibilă excludere, Şova a precizat că este vorba despre o sancţiune conform statutului, nefiind necesar un alt vot în alt for al partidului. Victor Ponta a afirmat joi, într-un interviu pentru HotNews, că este probabil ca Geoană să fie exclus din PSD, urmând să aibă o traiectorie precum cea a lui Cosmin Guşă care, în 2004, după ce a părăsit PSD, s-a alăturat echipei lui Traian Băsescu.
Ponta: Pentru PSD a fost bine când a plecat Meleşcanu
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat sâmbătă la Drobeta Turnu Severin, în legătură cu scandalul Geoană, că pentru partid a fost bine când a plecat Teodor Meleşcanu din PSD, la fel cum şi pentru Traian Băsescu a fost bine când fostul preşedinte al PD a părăsit partidul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M