Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ponta: Nu îmi doresc ca Băsescu să pună premier USL

Liderul PSD Victor Ponta a declarat luni că, personal, îşi doreşte ca preşedintele Traian Băsescu să se ţină de cuvânt şi să nu desemneze un premier de la USL, el precizând că, în această situaţie, USL va declanşa procedura de suspendare, iar România va avea alegeri prezidenţiale mult mai devreme.

Ponta continuă disputele cu Traian Băsescu
Ponta continuă disputele cu Traian Băsescu

Întrebat care ar fi condiţiile coabitării dintre USL şi preşedintele Traian Băsescu, Ponta a precizat că USL va merge unită în alegeri şi va obţine 50% plus unu din numărul de mandate parlamentare, urmând ca imediat după constituirea noului Legislativ şi a noii majorităţi să se prezinte la şeful statului, Traian Băsescu, cu propunerea de a desemna un premier USL.

"Dacă Traian Băsescue se va ţine de cuvânt, ceea ce i se întâmplă rar, şi va respinge votul popular, imediat vom proceda la aplicarea prevederilor Constituţiei privind suspendarea şi demiterea sa. Asta e procedura constituţională, o vom respecta", a spus Ponta.

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni A3, că atacurile lansate de Traian Băsescu la adresa sa și a lui Crin Antonescu, președintele PNL, sunt dovada unei forme de nervozitate cauzate de faptul că președintele nu are cu ce să îi șantajeze pe cei doi lideri USL.

”Faptul că tot timpul, în orice emisiune, ajunge la Ponta și la Antonescu, înseamnă că îi stăm în minte. Înseamnă că și în ce-l privește pe Crin Antonescu, și în ceea ce mă privește pe mine, n-a reușit (n.r. șantajul), oricât a căutat în dosarele de la securitate - că el cu asta se ocupă - n-a reușit nici cu domnul Blejnar de la ANAF, nici cu domnul Morar de la DNA. N-a reușit, prin toate metodele pe care Traian Băsescu le-a folosit în acești ani pentru a-i transforma din adversari în prieteni pe oameni gen Liiceanu, Patapievici sau Patriciu, sau alți oameni aparent onorabili. În cazul nostru n-a reușit lucrul acesta. Cu cât Băsescu mă va jigni, mă va insulta, mă va calomnia mai mult, și pe mine și pe Antonescu, cu atât voi fi mai convins că fac ceea ce trebuie”, a spus Victor Ponta.

În ceea ce privește limbajul folosit de Traian Băsescu la adresa sa, Ponta spune că i se va adresa președintelui cu apelativul ”domnul Băsescu” doar în momentul în care acesta va folosi la rândul lui un limbaj civilizat.

"Știți de ce nu-i mai spun domnul Băsescu și îi spun Băsescu? Pentru că, nu știu dacă ați remarcat, nu este în stare să vorbească civilizat. Mereu zice Antonescu și Ponta. Totuși, nu am fost la aceeași școală împreună, nu am studiat în același loc. De aceea îi spun și eu Băsescu ca să înțeleagă", a mai adăugat Ponta.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro