"Cred foarte mult ca social-democrat că important este şi în momente de criză, ca şi în momente de prosperitate, să fim solidari şi echilibraţi. (...) Impozitarea diferenţiată a veniturilor este soluţia social-democrată pentru a îndepărta inegalităţile", a spus Ponta, prezent la Conferinţa Organizaţiei de Pensionari a PSD.
Liderul PSD a mai spus că cea mai bună soluţie în aceste momente de criză este ca impozitul diferenţiat să fie combinat cu neimpozitarea pensiilor foarte mici. "Cei care au pensii mai mici să plătească un impozit mai mic, iar cei care au pensiile foarte mici să nu plătească niciun impozit", a explicat Ponta.
Social-democratul s-a folosit de prilej pentru a-l critica pe Emil Boc şi declaraţiile sale potrivit cărora problemele economice ale României sunt provocate de numărul mare de pensionari, faţă de cel al persoanelor active, spunând că Boc vrea să îi scoată pe pensionari din România şi "să îi ucidă în proprile case".
"Sunt de acord că există pensii exagerate. Nu cred că există vreo pensie nesimţită, aşa cum vorbeşte domnul Boc. Cred că salariul pe care îl primeşte domnul Boc şi miniştrii săi pentru ceea ce fac în România, acelea sunt salarii nesimţite", a spus Ponta, completând că în România există o "junglă portocalie".
Victor Ponta a mai criticat şi principiul contributivităţii, "de care tot vorbeşte domnul Boc pe la televizor, dar nu cred că îl înţelege foarte bine", spunând că este o măsură de dreapta, care, pentru a funcţiona, trebuie cuplat cu principiul solidarităţii.
"Poate fi aplicat la pensiile private, la depuneri la bancă, dar eu cred că principiul contributivităţii într-o societate corectă trebuie să fie echilibrat cu principiul solidarităţii. (...) Pensia este de fapt o înţelegere de onoare, corectă, între un om care munceşte în România şi ţara pentru care munceşte", a conchis Ponta.
La Conferinţa Organizaţiei Pensionarilor PSD participă preşedintele partidului, Victor Ponta, preşedintele de onoare, Ion Iliescu, preşedintele CN Adrian Năstase, secretarul general Liviu Dragnea şi fostul lider Mircea Geoană. Organizaţia de pensionari îşi va alege joi conducerea, candidaţii fiind actualul preşedinte, Mircea Rizoiu, şi fostul deputat Napoleon Antonescu.
Ponta: Nu există pensii nesimţite, salariul lui Boc este nesimţit
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat joi că partidul pe care îl conduce sprijină impozitul diferenţiat şi neimpozitarea pensiilor mici, criticându-l pe Emil Boc pentru declaraţiile sale faţă de "pensiile nesimţite".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M