"Consider deciziile luate aseară în cadrul UE ca nişte decizii tipice pentru mentalitatea celor care conduc în acest moment UE, o mentalitate conservatoare, nu de dreapta pentru că nu e mentalitate de dreapta, e mentalitate conservatoare, care se traduce în felul următor: ? De la oameni, fie că aceşti oameni sunt fracezi sau germani sau orice altceva. Oamenii pot să sufere, băncile nu pot să sufere, deşi criza financiară la nivel european nu a fost provocată de oameni sau de guverne, a fost provocată de bănci. (...) Luăm bani de la oameni şi îi dăm la bănci pentru că dnul Sarkozy are alegeri în 2012, pentru că dna Merkel are alegeri în 2013, pentru că dnul Berlusconi are alegeri în 2013, şi ei ţin mai mult la bănci decât la oameni", a comentat Ponta.
Liderul PSD a mai susținut că, în mod contrar aparenței, România nu ar fi fost consultată în ceea ce privește deciziile luate de Consiliu. "România din nou nici nu a fost consultată, nici întrebată, nici luată în seamă în aceste decizii, atâta timp cât primul ministru al României nu participă la întâlniri, declaraţiile de la aeroport ale dnului Băsescu nu sunt traduse nici pentru dnul Sarkozy, nici pentru dna Merkel, sunt făcute pentru presa internă, nu au nicio legătură cu ce se întâmplă la Consiliu", a spus Ponta.
De asemenea, președintele PSD a menționat că declarațiile șefului statului de la finele Consiliului "reflectă o acceptare a situaţiei extrem de grele cu care România se confruntă, sau se va confrunta; asta înseamnă că tratamentul din 2010 nu a însănătoşit România, ci a îmbolnăvit-o mult mai tare".
Ponta a mai apreciat că datoria României va atârna precum o "ghiulea de picior", fapt care va afecta dezvoltarea, iar banii băncilor din România se vor orienta în primul rând către Guvern, fapt care va afecta creditarea firmelor din România.
Liderii din Zona euro au ajuns la un acord în trei puncte, descris drept vital pentru a rezolva criza deficitelor din regiune şi care pare să fi fost primit bine de pieţe şi investitori, relatează BBC News.
În cadrul acordului, băncile au convenit să şteargă 50% din datoria elenă, ceea ce elimină un obstacol major din calea eforturilor europene de rezolvare a problemelor.
Această reducere importantă va duce la o scădere a datoriei elene la 120% din PIB până în 2020, o cifră enormă, dar mai uşor de susţinut pentru o economie aflată în recesiune, în urma măsurilor de austeritate.
Anunţul a dus la o apreciere a euro, în condiţiile în care investitorii au devenit mai optimişti în legătură cu dezvoltarea economică regională şi cu stabilitatea monedei unice.
"Zona euro a adoptat un răspuns credibil şi ambiţios la criza deficitelor", a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy într-o conferinţă de presă organizată la Bruxelles.
Ponta: Liderii UE au dovedit că țin mai mult la bănci decât la oameni
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că liderii Uniunii Europene au dovedit, miercuri seară, că țin mai mult la bănci decât la oameni în momentul în care au decis planul de redresare economică la nivelul Consiliului European, acest lucru fiind determinat de proximitatea alegerilor.
Ponta: Liderii UE au dovedit că țin mai mult la bănci decât la oameni / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M