"Nu ştiam că Robert e deja preşedintele ţării. Sunt o mulţime de lucruri pe care le-am discutat la modul informal. Am discutat formal azi puţin în Biroul Permanent, luni în Comitetul Executiv, dar deciziile le luăm numai la congresul din 16 octombrie", a spus Ponta, vizavi de scenariile post-moţiune.
Liderul social-democrat a precizat că obligaţia PSD este de a construi o alternativă, nefiind suficient doar să dea jos Guvernul. În acest sens, Ponta a spus că social-democraţii au strâns deja peste un milion de semnături de la populaţie pentru demiterea Guvernului şi se aşteaptă ca acest număr să crească, în perioada următoare. "Ideea noastră principală a rămas aceeaşi, nu poţi să scoţi o ţară din criză dacă nu ai votul oamenilor şi este clar că, cu cât fuge mai mult domnul Băsescu de alegeri, cu atât ni le vom dori noi mai mult", a conchis Ponta.
Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, luni, că social-democraţii sunt dispuşi să-şi asume guvernarea "şi astăzi", deoarece Guvernul Boc este incapabil să organizeze alegeri anticipate, şi că va susţine, în şedinţa Biroului Permanent, ca Victor Ponta să fie premierul propus de PSD.
Ponta, ironic cu Negoiţă: Nu ştiam că Robert e deja preşedintele ţării
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a ironizat, luni, propunerea lui Robert Negoiţă ca el să preia funcţia de prim-ministru într-un guvern "de serviciu", comentând că nu ştia că vicepreşedintele PSD "e deja preşedintele ţării".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M