Victor Ponta a spus că "parteneriatul" cu Diaconescu rămâne valabil indiferent dacă fostul ministru de Externe va candida sau nu împotriva sa la preşedinţia partidului.
"În continuare eu pe Cristi îl consider partenerul meu de proiect politic, indiferent dacă vom candida separat sau împreună, indiferent de formulă. Suntem doi oameni care gândim la fel, am început politica la fel şi avem un drum lung înainte împreună", a spus Ponta.
Candidatul la şefia PSD afirmă că, indiferent de rezultatul votului din Congresul de sâmbătă, el şi Diaconescu vor lucra împreună pentru partid.
"Nu i-am cerut un răspuns. Eu nu forţez mâna nimănui şi nu-mi place să fac anunţuri pe care apoi să le dezmintă chiar Cristi. Îl cunosc atât de bine şi ne respectăm reciproc. Dacă vom reuşi să fim pe acelaşi proiect va fi extraordinar, dacă nu, oricum vom lucra împreună", a mai spus Ponta.
Vicepreşedintele PSD Rodica Nassar a declarat marţi seară că Diaconescu îşi va retrage candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD şi va candida pentru cea prim-vicepreşedinte în echipa lui Mircea Geoană. În replică, Diaconescu a declarat că momentan este candidat la prima funcţie în partid şi că îl irită cei care îi anticipează deciziile.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M