„Cred că ne descurcăm, ne refacem. Sunt convins că veți auzi de la domnul Boc și de la doamna Anastase numai lucruri bune despre doamna Aura Vasile, pentru că și doamna Aura avea numai lucruri bune de spus despre Boc și Anastase”, a declarat Ponta, potrivit B1.ro
Mai mult decât atât, preşedintele social-democrat a declarat că nu este exclus ca în perioada următoare să se retragă mai mulţi membrii din PSD, întrucât "nu îşi mai găsesc locul în partid".
„Este posibil, cei care nu-și mai găsesc locul la noi, acum pleacă, beneficiază de generozitatea domnului Oprea”, a spus Ponta.
Deputatul PSD Aura Vasile a demisionat luni din PSD și urmează să se alăture UNPR.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M