Ponta a fost întrebat cum vede faptul că la nivelul organizaţiei Olt au avut loc mai multe demisii şi excluderi. "Ca în orice organizaţie, după alegeri, sigur că nu toată lumea este mulţumită de rezultat. Dar până pe 16 octombrie când am decis să avem acel Consiliu Naţional mai sunt conferinţe judeţene, în aşa fel încât atunci toate funcţiile şi la nivel naţional şi la nivel central vor avea un mandat clar stabilit", a declarat Ponta.
Starea tensionată din PSD Olt s-a acutizat în cele aproape trei săptămâni scurse de la alegerea noii conduceri, sute de membri demisionând, iar alte câteva zeci, printre care şi aleşi locali, au fost excluşi din partid, informează corespondentul NewsIn.
Potrivit secretarului PSD Slatina, Alexandru Măceşanu, în ultimele două săptămâni câteva sute de membri au demisionat din partid, nemulţumiţi de deciziile noii conduceri a organizaţiei judeţene.
Dacă din organizaţia PSD Slatina membri de partid au demisionat, în structurile de la Caracal şi Drăgăneşti zeci de social-democraţi au fost excluşi.
În mai multe localităţi din judeţul Olt funcţionează în paralel câte două organizaţii PSD. Unele dintre ele au primit girul conducerii centrale, celelalte au fost declarate ca fiind statutare de către noua echipă din fruntea PSD Olt.
PSD Olt a fost condusă până pe 7 iulie a.c. când a avut loc conferinţa de alegeri de senatorul Ion Toma, liderul social-demoraţilor din Senat, ajutat fiind din postura de prim-vicepreşedinte de Paul Stănescu, preşedintele CJ Olt. În urma alegerilor interne, noul lider al PSD Olt a fost ales Paul Stănescu, în funcţia de prim-vicepreşedinte fiind propus de acesta şi ales senatorul Dan Şova, preşedintele Comisiei Naţional de Arbitraj şi Integritate Morală.
Nemulţumiţii din PSD îl consideră responsabil de întreţinerea stării de tensiune din organizaţie pe senatorul Dan Şova. Acesta este acuzat de susţinerea unor propuneri nestatutare ale preşedintelui ales printre care: alegerea în Biroul Permanent Judeţean şi Comitetul Executiv a unor membri care nu au fost delegaţi la conferinţa judeţeană de alegeri şi nu aveau statutul de membru al Consiliului Judeţean al PSD şi declararea ca statutare, în cadrul Comitetului Executiv a organizaţiilor conduse de Marius Oprescu, Cătălin Roşculete şi Pantelie Rotaru.
Potrivit contestatarilor deciziilor noii conduceri PSD Olt, inclusiv alegerea lui Dan Şova ca prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene contravine prevederilor Statutului partidului.
Ponta, despre demisiile şi excluderile de la PSD Olt: Nu toată lumea poate să fie mulţumită
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că demisiile şi excluderile din organizaţia PSD Olt sunt rezultatul nemulţumirilor inerente ale alegerilor care au avut loc în organizaţia judeţeană.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M