Victor Ponta vrea să introducă ordinea şi disciplina în PSD. După ce luni le-a interzis liderilor partidului să mai intre cu maşina în curtea din Kiseleff şi a fixat că şedinţa BPN începe la ora 11 fix, Ponta declară că îşi va convinge colegii să îi respecte deciziile fiind el însuşi un exemplu. Dacă nu, există şi alte soluţii. „Eu am pornit cu o nouă echipă. Nu cred că la capătul lui vom ajunge neapărat cu toţi. Vor ajunge doar cei care vor ţine pasul. Aştept de la colegii mei să îi conving, nu să apelez la coerciţie. În politică nu este ca la un job obişnuit, ai întârziat, îţi tai din salariu”, a spus Ponta la REALITATEA.FM.
Noul lider social-democrat a mărturisit că nu a avut timp să se instaleze şi că nu a găsit ceva violet. „Nu am găsit, dar îmi doresc, pentru că chestia asta cu violetul ne-a aruncat în derizoriu. Nu am o problemă să fie criticat partidul, dar nu să se râdă. Voi încerca să nu mai ofer astfel de motive.”
Ponta despre colegii din PSD: Nu cred că vom ajunge toţi la capătul drumului
PUBLICAT
Marţi, 23 Februarie 2010 08:05
ACTUALIZAT
Joi, 25 Februarie 2010 08:43
SURSA
REALITATEA.NET
Noul preşedinte al PSD spune că vrea să le ofere un exemplu în propria-i persoană colegilor săi, dar că cine nu va ţine pasul va pleca.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M