Ponta: Prin revocarea lui Geoană "se încearcă plata celor 30 de arginţi pentru cei care au trădat PSD"
Preşedintele PSD a criticat încercarea de debarcare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului pe care a catalogat-o drept nedemocratică.
Ponta: Se încearcă plata celor 30 de arginţi pentru cei care au trădat PSD
Victor Ponta a declarat că urmăreşte ce se întâmplă la Senat şi crede că PD-L încearcă să încalce Constituţia şi să pună în discuţie principiile fundamentale ale democraţiei. Ponta a citat un raport Oxford Analytica care vorbeşte depre situaţia economică gravă şi jocurile politice.
"Jocurile politice sunt menite să acopere dezastrul economic. Astăzi se încearcă plata celor 30 de arginţi pentru cei care au trădat PSD şi care astăzi sunt mai nerăbdători chiar decât PDL să îi ia scaunul şi să primească preţul trădării lor. Poziţia noastră este foarte clară şi sunt convins că funcţia de preşedinte al Senatului va rămâne PSD, orice schimbare va însemna o vătămare a principiilor democratice", a spus Ponta.
Acesta a amintit şi de Consiliul Naţional de joi al partidului şi de probelmele care vor fi discutate la această întâlnire. "Mâine va exista o nouă întâlnire a CN în care se vor stabili noile măsuri considerate necesare de partid pentru a opri criza. Mâine vom dezbate poziţia PSD faţă de modificările ce trebuie aduse Constituţiei, astfel încât la întâlnirea de luni cu preşedintele vom avea o poziţie clară ce nu va fi influenţătă de alianţe conjuncturale. Tot mâine vom discuta despre regionalizare, pentru că formula propusă de actuala putere este inacceptabilă", a afirmat Victor Ponta care a amintit că miercuri la ora 15.00 expiră termenul de depunere a candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

