"Este o situaţie fără precedent când toţi reprezentanţii PDL acum trei zile au votat în Biroul Permanent ca moţiunea să fie votată marţi, pe 15 iunie. A fost suficient ca dl Băsescu să încrunte din sprâncene că nu e bine şi i-aţi văzut pe toţi azi penibili cum încercau să explice că au greşit acum trei zile şi trebuie să fie moţiunea...(sâmbătă, n.r.). Cred că până la urmă dl. Băsescu face şi numere de dresaj cu cei de la PDL să vadă care e mai disciplinat. Până acum văd că au trecut toţi testele de dresare", a comentat Ponta, la Realitatea FM, situaţia din Parlament provocată de încercarea PDL de a devansa dezbaterea moţiunii de cenzură, informează NewsIn.
Liderul PSD s-a arătat nemulţumit că dezbaterea politică este marcată de discuţii procedurale, lucru care îi foloseşte preşedintelui, deoarece nu se mai discută despre efectele măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor. "Pentru mine este o surpriză cum toate prostiile pe care le spune dl. Băsescu devin subiect naţional. (Devansarea moţiunii, n.r.) E absolut un subiect tipic Traian Băsescu, orice spune Traian Băsescu, oricât de stupid şi neserios, noi ne apucăm să dezbatem. Moţiunea este marţi, de fapt azi mi-aş fi dorit să vorbim despre pensiile şi salariile pe care vrea să le taie Traian Băsescu în loc să facem discuţii procedurale. Şi probabil, discutând despre proceduri care nu există, totuşi, măcar un scop şi-a atins dl. Băsescu: a mai câştigat o zi în care nu vorbim despre ce se va întâmpla de marţi pentru oameni, pentru salariaţi, pentru şomeri şi toţi ceilalţi", a conchis Victor Ponta.
Ponta: Băsescu face dresaj cu pedeliştii
Preşedintele PSD, Victor Ponta, spune că şeful statului face "numere de dresaj" cu cei de la PDL, cerându-le să obţină devansarea dezbaterii moţiunii de cenzură, şi s-a arătat mâhnit că toate "prostiile" pe care le spune Traian Băsescu devin "subiect naţional".
Ponta spune că Băsescu face dresaj cu pedeliştii / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M