Potrivit stenogramelor apărute în presă, ministrul Elena Udrea ar fi promis bani parlamentarilor PDL în schimbul susţinerii guvernului. În plus, președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase, ar fi declarat:
"Am comandat un sondaj de opinie ca să știm cum stăm și cum să modificăm legislația electorală și să redesenăm colegiile; în funcție de sondaje care sunt pe fiecare colegiu în parte putem să redesenăm harta circumscripțiilor electorale", ar fi spus Anastase.
Victor Ponta i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care îi cere explicaţii cu privire la informaţiile apărute recent în presă, după şedinţa democrat-liberalilor.
În scrisoarea către Emil Boc, Victor Ponta scrie: "Vă cer public, domnule Prim - ministru, să precizați de urgență dacă propunerile doamnei Udrea de a da bani aleșilor PDL, respectiv ale Robertei Anastase de redesenare a colegiilor, sunt asumate de dumneavoastră ca șef al Guvernului și al Partidului Democrat Liberal. În caz contrar, aveți obligația sa vă deziceti public de cele două reprezentante ale conducerii PDL și de a lua măsuri de sancționare politică a acestora."







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M