Ponta: Domnul Geoană nu aflase că s-a terminat campania electorală
Ponta a admis într-o emisiune Realitatea TV că în ultima perioadă acţiunile preşedintelui Senatului nu s-au înscris în linia partidului şi Geoană nu a avut mandat pentru acestea.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri seară că fostul lider al social-democraţilor, Mircea Geoană, a aflat "în sfârşit" că s-a terminat campania electorală cu "discursurile" şi "poveştile" legate de cine ajunge primul la microfon.
"Domnul Geoană nu aflase că s-a terminat campania electorală, astăzi a aflat lucrul ăsta în sfârşit (la CEx al PSD, n.r.). S-a terminat campania electorală, discursurile de campanie electorală şi poveştile astea în care au fost până în 12 decembrie. Regret faptul că nu a câştigat Mircea Geoană alegerile, dar acum PSD trebuie să facă altceva şi asta a făcut astăzi. Nu ştiu dacă e de bine sau de rău, dar e prima dată după 5 ani când CEx, după ce dezbate patru ore ceva, ia o decizie fără niciun vot împotrivă", a spus Ponta, referindu-se la faptul că liderii PSD au decis că nu intră la guvernare decât după alegerile parlamentare anticipate sau la termen şi doar cu un program social-democrat.
Preşedintele PSD a făcut referire la invitaţiile preşedintelui Senatului pentru guvernatorul BNR, primul-ministru şi ministrul de Finanţe pentru a prezenta situaţia măsurilor care vor fi luate în virtutea acordului cu FMI, susţinând că acestea nu au fost acţiuni ale PSD. Potrivit lui Ponta, partidul său susţine doar activităţile cu finalitate, al căror scop nu este numai apariţia la televizor. "Cu domnul Isărescu, ca şi cu domnul Boc sau Vlădescu, dacă tot îi chemi la Parlament, ai o discuţie serioasă şi afli nişte lucruri importante", a mai spus Ponta.
Ponta a mai precizat că formaţiunile la puterea ar trebui să-l schimbe pe Emil Boc din funcţia de premier şi eventual să preia măsurile propuse de social-democraţi în acţiunile de ajustare economică, subliniind că PSD nu va intra la guvernare şi nu va sprijini un guvern PDL.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

