Pomii fructiferi nu vor mai fi plantaţi oriune şi oricum! Ministerul Agriculturii a introdus, începând cu această lună, reguli noi pentru cei care vor pomi fructiferi în propria curte ori grădină. Nu au scăpat de reglementări nici copacii răzleţi!
Potrivit legii pomiculturii, valabilă din această lună, cei care vor să planteze pomi fructiferi în grădini şi curţi trebuie să respecte anumite distanţe faţă de proprietatea vecinilor: doi metri de la gard în cazul pomilor de talie mică şi trei, în cazul celor mai înalţi.
Noua lege a pomiculturii introduce reguli stricte şi în privinţa tăierii pomilor fructiferi. Astfel, nucii şi castanii pot fi tăiaţi doar pe bază de autorizaţie, obţinută de la Direcţia Agricolă Judeţeană. Cererea trebuie depusă cu cel puţin o lună mai devreme şi numai dacă nucul este foarte bătrân sau uscat. Excepţie sunt cazurile în care, primăria vrea să construiască ceva pe locul unde creşte nucul!
Ministerul spune aceste reguli fac parte din sistemul european de bune practici, iar Ministerul Agriculturii vrea să sprijine cu bani asociaţiile pomicole şi pe cele care respectă aceste reguli.
Pomii fructiferi nu se plantează lângă gard
Marti, 10 Aprilie 2007 13:33
| Vot: |
10
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Primăria Capitalei a aprobat tăieri masive de copaci
Vineri, 20 Aprilie 2007 18:47
Comentariile cititorilor
4. fili
Marti, 10 Aprilie 2007 18:33
| Raspunde la comentariu
3. schitze
Marti, 10 Aprilie 2007 16:32
2. ROmanul
Marti, 10 Aprilie 2007 14:34


1. ROmanul
Marti, 10 Aprilie 2007 14:23
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Portugalia va oferi băncilor garanţii de până la 20 miliarde euro
Astazi, ora 21:14Guvernul portughez va oferi garanţii de stat pentru "operaţiunile de finanţare" ale băncilor, în valoare de maximum 20 miliarde euro. Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul portughez de Finanţe, Fernando Teixeira dos Santos.
Hyundai ar putea fabrica modele mai mici de autoturisme în Statele Unite
Astazi, ora 20:26Hyundai Motor Co, cel mai mare producător de automobile din Coreea de Sud, ia în calcul fabricarea unui autorurism mai mic în Statele Unite. Anunţul a fost făcut de oficialii grupului, în contextul în care criza financiară a...
Criza financiară globală le-a provocat pierderi uriaşe magnaţilor lumii
Astazi, ora 16:37Criza financiară globală i-a lovit din plin şi pe cei mai bogaţi cetăţeni ai planetei. În cazul lor însă, pagubele din conturi se măsoară în miliarde de dolari.
FMI a aprobat planul de acţiune elaborat de G7, iar ţările grupate în G20 se mobilizează pentru a combate efectele crizei financiare
Astazi, ora 09:50Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare, grupate în G20, se mobilizează pentru a combate efectele crizei care a provocat un adevărat şoc pe pieţele financiare.
Premierul ungar propune îngheţarea salariilor pentru a contracara riscurile crizei financiare
Astazi, ora 00:30Premierul ungar Ferenc Gyurcsany a propus sâmbătă îngheţarea salariului real până la mijlocul anului viitor din cauza riscurilor pe care le aduce criza financiară mondială. Propunerea a fost discutată la un congres extraordinar...
Cele mai CITITE din Economie
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (2065)
- Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc (1987)
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010 (1394)
- BNR a aprobat noile norme de creditare pentru patru bănci (1295)
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale (1130)
Cele mai VOTATE din Economie
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010 (3,96/5)
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale (3,08/5)
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (3,04/5)
- Haos în deschiderea burselor europene (2/5)
- Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc (1,92/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010 (15)
- Premierul ungar propune îngheţarea salariilor pentru a contracara riscurile crizei financiare (6)
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale (6)
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (4)
- Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 17:28Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Portugalia va oferi băncilor garanţii de până la 20 miliarde euro
Astazi, ora 21:14Guvernul portughez va oferi garanţii de stat pentru "operaţiunile de finanţare" ale băncilor, în valoare de maximum 20 miliarde euro. Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul portughez de Finanţe, Fernando Teixeira dos Santos.
- Poluare cu petrol în sudul Spaniei, după ce două vase cargo au eşuat în strâmtoarea Gibraltar.
- Handbal: Steaua a învins RK Cimos Koper, 28-26, în Liga Campionilor
- Hyundai ar putea fabrica modele mai mici de autoturisme în Statele Unite
- Un tânăr discipol al lui Haider a fost desemnat pentru a-i succeda în fruntea partidului
- Spore Cute & Creepy Parts Pack, primul add-on pentru Spore
- Constantina Diţă Tomescu a ocupat locul 4 la Maratonul de la Chicago
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










