Pe fluviul Dunăre, în zona localităţii Gruia (judeţul Mehedinţi), au apărut pete de produse petroliere, cu o lungime de aproximativ un kilometru. Inspectorii Gărzii de Mediu nu ştiu deocamdată care este sursa poluării, dar spun, totuşi, că petele ar putea proveni de la un terminal petrolier, de pe malul sârbesc al Dunării.

Poliţiştii de frontieră au observat petele de produse petroliere aseară, în timpul unei misiuni de patrulare. Ei i-au alertat pe reprezentanţii Gărzii de Mediu şi pe cei ai Apelor Române. Din fericire, poluarea nu va avea efecte negative.

Pata de petrol are un kilometru lungime şi o lăţime de 15 metri. Autorităţile încearcă să îndepărteze produsele petroliere cu ajutorul materialelor bioabsorbante.

Reprezentanţii Apelor Române spun că poluarea ar putea proveni şi de la o navă care a trecut prin zonă. Totuşi, cea mai plauzibilă ipoteză este că reziduurile de produse petroliere provin din Serbia, de la un terminal petrolier.

Este pentru a doua oară în ultimele trei luni când pe fluviu apar în aceeaşi zonă, astfel de pete. Şi la sfârşitul lunii noiembrie, Dunărea a fost poluată, tot din cauza terminalului petrolier. Autorităţile din Mehedinţi monitorizează în continuare situaţia.