EXTERN »
Polonia şi Suedia susţin accelerarea proiectului de Parteneriat Estic, după criza georgiană
01 sep 2008, 10:12 |
Actualizat Luni, 01 Septembrie 2008 10:27
Ministrul suedez de externe Carl Bildt şi premierul polonez Donald Tusk susţin accelerarea planurilor pentru un parteneriat între Uniunea Europeană şi fostele republici sovietice, după intervenţia rusă din Georgia.
În luna mai, Polonia şi Suedia au propus crearea unui Parteneriat Estic al UE, care vizează o cooperare mai strânsă cu blocul european al fostelor republici sovietice, pentru a le ajuta să se pregătească pentru o eventuală aderare.
Parteneriatul Estic va fi un nou forum multilateral între UE şi Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaijan şi Armenia, pentru promovarea şi încurajarea legăturilor economice şi politice şi pentru a facilita încheierea unor acorduri privind regimul de vize.
Cu toate că parteneriatul nu are nicio legătură oficială cu politica de extindere a UE, ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski a declarat în luna iunie că parteneriatul ar determina ca viitoarele integrări să fie "naturale", în momentul în care "oboseala extinderii" ar trece.
Polonia vede în Parteneriatul Estic, a cărui iniţiativă îi aparţine, un triumf obţinut la Bruxelles, după doi ani de răceală corespunzând perioadei când la conducere s-au aflat euroscepticii fraţi Kaczinski.
Analiştii consideră că parteneriatul va schimba foarte puţine în privinţa politicii de extindere a UE, ignorând probleme precum monopolul Rusiei asupra resurselor de gaz necesare blocului estic al UE.
Liderii europeni au aprobat această idee la summitul din luna iunie, iar detaliile urmau să fie puse la punct până în martie 2009.
Potrivit şefului biroului de presă al Guvernului, Jacek Filipowicz, premierul polonez Donald Tusk i-a spus lui Sarkozy, a cărui ţară deţine preşedinţia UE, că Polonia va aborda în principal la summitul UE chestiuni legate de Partaneriatul Estic.
Polonia va fi reprezentată la summitul european de astăzi de către premier, dar şi de şeful statului Lech Kaczynski.
Aliată apropiată a Georgiei, Polonia a vorbit la începutul crizei georgiene despre sancţiuni împotriva Rusiei, dar între timp a preferat să se orienteze spre privilegierea unei poziţii comune a Uniunii faţă de Moscova.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

