"Nu
am ajuns la un rezultat satisfăcător în ceea ce priveşte creşterea
nivelului de securitate al Poloniei", a declarat Tusk într-o conferinţă
de presă, după studierea ofertei americane, ale cărei detalii nu au
fost făcute publice.
"Nu avem intenţia de a accelera, nici de a încetini negocierile, suntem
gata să cooperăm, dar aşteptăm un răspuns de la partea americană", a
spus Tusk, citat de AFP.
"Putem să ne dăm acordul în orice moment, mâine, într-o săptămână,
într-o lună, cu condiţia să avem garanţii reale pentru securitatea
noastră", a spus şeful Guvernului polonez, adăugând: "Din punctul meu
de vedere, negocierile continuă".
Declaraţiile intervin a doua zi după o discuţie telefonică dintre
premierul Donald Tusk şi vicepreşedintele american Dick Cheney şi după
anunţurile contradictorii asupra stării negocierilor, după ultima rundă
de negocieri, la începutul săptămânii la Washington.
Statele Unite plănuiesc să implanteze în Europa Centrală, în jurul
anilor 2011-2013 elemente ale scutului antirachetă destinat să le
protejeze teritoriul de eventuale atacuri din partea unor ţări precum
Iranul: zece rachete de interceptare pe care ar vrea să le amplaseze la
Slupsk, în nordul Poloniei, şi o staţie radar în Cehia.
Cehia a încheiat un acord cu Statele Unite, definitivate la începutul
lunii aprilie, la marja summit-ului NATO de la Bucureşti.
1 EUR= 4.2809 RON 
Feedback



















