Naţionala României de polo s-a impus în faţa selecţionatei Rusiei, scor 7-6, în prima partidă din cadrul celui de-al doilea turneu de Ligă Mondială de la Portugalete (Spania), informează site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA).
Programul naţionalei de polo a României în cadrul turneului de la Portugalete este următorul:
România-Croaţia, ieri, ora 21:00;
România-Ungaria, astăzi, ora 19:30;
România-Spania, mâine, ora 13:30.
Turneul final al Ligii Mondiale este programat la Berlin, în luna august. Din fiecare tur preliminar se vor califica primele două clasate. Europa are patru locuri ce duc la turneul final de la Berlin, dar unul este ocupat deja de Germania care este ţară organizatoare.
Câştigătoarea Ligii Mondiale se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Beijing.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M