Foto: Realitatea TV

Cei trei s-au plimbat mai mult timp prin oraş. După ce au asistat la un concert la Biserica Evanghelică s-au oprit la un restaurant şi apoi la un bancomat, unde bărbatul ar fi scos bani pe care i-ar fi dat unuia dintre băieţi. Fotografiile jurnaliştilor sibieni îl arată pe bărbat, despre care se bănuieşte că este străin, îmbrăţişat cu unul dintre copii sau lăsându-se mângâiat de acesta.

Imaginile au fost puse la dispoziţia investigatorilor. Luni, inspectoratele de poliţie din toată ţara au primit o adresă din partea Interpol care atrage atenţia că un pedofil german, recent eliberat din închisoare s-ar putea afla în România. Poliţiştii sibieni spun că între cele două cazuri nu există nici o legătură.

''În prezent sunt efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor fotografiate. În judeţul Sibiu nu am avut de a face cu astfel de situaţii dificile şi sperăm ca şi pe viitor să nu fie cazul şi să fie doar o alarmă falsă'', a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.