Autorităţile filipineze au recunoscut, în premieră, că unii dintre turiştii luaţi ostatici într-un autobuz, luna trecută, au fost împuşcaţi chiar de poliţiştii care au încercat să-i salveze.
Până acum, poliţia din Manila a negat că salvatorii i-ar fi împuşcat pe ostatici, punând toate victimele pe seama atacatorului, un fost inspector de poliţie demis din funcţie, scrie CNN.
Acesta a luat ostatice, pe 23 august, 25 de persoane aflate într-un autobuz la Manilla, în Filipine.
Secretarul de Justiţie Leila de Lima, care conduce investigaţia privituare la luarea de ostatici, le-a spus jurnaliştilor că există o posibilitate ridicată ca unii dintre pasageri să fi murit împuşcaţi chiar de salvatorii lor.
Atacatorul, Rolando Mendoza, a fost în cele din urmă împuşcat de echipele speciale. Opt persoane au murit în schimbul de focuri, un pasager a fost rănit grav, iar alţi şase s-au ales cu răni uşoare.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M