Drumul Naţional 2, între judeţele Ilfov şi Suceava, a fost împânzit în acest sfârşit de săptămână de poliţişti de la circulaţie. Aceştia monitorizează orice abatere de la regulament şi îi sancţionează pe şoferii care fac depăşiri neregulamentare şi pe cei care calcă prea tare pedala de acceleraţie. Vitezomanii, în special, trebuie să fie cu ochii-n patru. Au fost montate foarte multe radare, bine ascunse. Sunt noile aparate care nu mai stau în maşina poliţiei, ci la marginea drumului, pe trepied.
"E foarte uşor de montat, nu necesită spaţiu larg şi poate fi montat în diferite locuri fără probleme. Conducătorii auto au luat la cunoştinţă că am fost dotaţi cu aparate din astea şi au început să se conformeze legii" a declarat agentul şef Valentin Boboc, de la SPR Ialomiţa.
Noul radar funcţionează pe acelaşi sistem ca şi cele de pe Drumul Naţional 1: face fotografia, aceasta este descărcată în calculator după care este printată şi trimisă prin poştă şoferului care a comis contravenţia.
Numărul amenzilor pentru depăşirea vitezei în judeţul Ialomiţa s-a dublat de când este folosit noul radar. Poliţiştii spun că este foarte practic. Atenţie însă, o poză la minut cu acest aparat costă până la 8 milioane de lei vechi.
Conducerea Direcţiei Poliţiei Rutiere a hotărât să facă săptămânal astfel de acţiuni. În fiecare week-end va fi luată în vizor o altă şosea unde se petrec des accidente grave de circulaţie. Acţiunea pe DN2 a început ieri după-amiază, şi se va încheia mâine seara.
Poliţiştii au montat radare bine ascunse pe DN2
Sambata, 04 Noiembrie 2006 15:38
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Grupă specială de amenzi
Miercuri, 25 Octombrie 2006 22:21 - Maşinile cu număr de Franţa, vânate în Bucureşti
Luni, 30 Octombrie 2006 19:46 - Big Brother la pătrat pe DN1
Vineri, 10 Noiembrie 2006 12:47 - 20 de judeţe din ţară sunt sub lupa poliţiştilor
Sambata, 18 Noiembrie 2006 09:32 - Poliţiştii de la circulaţie vor monitoriza şoselele din vestul ţării
Vineri, 24 Noiembrie 2006 21:41 - Radarul de la sfârşitul săptămânii
Sambata, 25 Noiembrie 2006 07:28 - Accident pe DN2
Sambata, 09 Februarie 2008 02:00 - Peste 37.000 de maşini au depăşit viteza legală pe DN2
Luni, 21 Iulie 2008 12:40
Comentariile cititorilor
1. jan
Sambata, 11 Noiembrie 2006 00:45
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Poliţia de Frontieră a împlinit 144 de ani
Astazi, ora 06:34Ne apără de peste un secol şi îi găsim mereu la marginea ţării, ca un scut împotriva pericolelor. Este vorba despre poliţiştii de frontieră care au deja 144 de ani de activitate.
Potrivit UNICEF, anual, două milioane de copii sunt abuzaţi sexual
Astazi, ora 06:28Părinţii pot fi acuzaţi de abuz sexual şi judecaţi în cazul în care copilului i se dă ocazia să asiste la actul sexual între mamă şi tatăl lui. Aşa prevede Convenţia Consiliului Europei privind protecţia copilului...
Ecluza românească de la Porţile de Fier I este din nou funcţională
Astazi, ora 01:57Ecluza de la Porţile de Fier I este din nou funcţională. După un an în care a fost închisă pentru retehnologizare, joi, s-au făcut primele probe, iar în maxim o săptămână ecluza va putea fi din nou tranzitată de nave.
11 copii şi cinci adulţi s-au îmbolnăvit într-o tabără din judeţul Bacău
Astazi, ora 01:55Unsprezece copii şi cinci adulţi aflaţi într-o tabără internaţională din judeţul Bacău au fost diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară. Printre cei care s-au îmbolnăvit se numără şi patru studenţi din Marea Britanie...
Cele mai CITITE din Social
- O fetiţă de 10 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul pe care îl conducea de un utilaj agricol. Cum comentaţi? (4850)
- Un tânăr de 26 de ani a recunoscut că este autorul crimelor care au îngrozit Bacăul (3416)
- Medicii italieni refuză să acorde îngrijiri unei românce de etnie romă bolnavă de cancer (1507)
- O fetiţă din localitatea Flămânzi cântăreşte la naştere 6,300 Kg (1507)
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează (1407)
Cele mai VOTATE din Social
- Paul Păcuraru: Pensiile vor creşte cu circa 20% de la 1 noiembrie (3.68/5)
- Ecluza românească de la Porţile de Fier I este din nou funcţională (3.52/5)
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (3.44/5)
- Medicii italieni refuză să acorde îngrijiri unei românce de etnie romă bolnavă de cancer (2.6/5)
- Un tânăr de 26 de ani a recunoscut că este autorul crimelor care au îngrozit Bacăul (2.36/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- O fetiţă de 10 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul pe care îl conducea de un utilaj agricol. Cum comentaţi? (77)
- Paul Păcuraru: Pensiile vor creşte cu circa 20% de la 1 noiembrie (54)
- Medicii italieni refuză să acorde îngrijiri unei românce de etnie romă bolnavă de cancer (32)
- Anul trecut, 535 de tinere sub 15 ani au făcut întrerupere de sarcină (16)
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni (14)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gabi Szabo spune că a declinat oferta PNL de a candida la Parlament
Astazi, ora 00:09Fosta campioană olimpică la atletism Gabi Szabo a afirmat, joi, că a avut o propunere din partea PNL de a candida pentru un post de parlamentar, dar a refuzat-o, pe motiv că este prea tânără pentru a se gândi la politică.
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cursele cu tauri şi coride în Veracruz
- Poliţia de Frontieră a împlinit 144 de ani
- Până astăzi se pot declara veniturile din tranzacţiile imobiliare
- Moneda europeană s-a depreciat, joi, cu un ban
- Lenny Kravitz va cânta pentru prima dată în România
- Potrivit UNICEF, anual, două milioane de copii sunt abuzaţi sexual
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






