Democrat-liberalul Liviu Negoiţă şi social-democratul Marian Vaghelie, nici nu au nevoie să facă un anunţ oficial pe această temă. Odată cu reconfirmarea în funcţia de primar de sector ambii se află în incompatibilitate, fiind nevoiţi să renunţe automat la postul de consilier.
Nu acelaşi lucru îl va face însă democrat-liberalul Răzvan Murgeanu. Acesta va rămâne în Consiliul General şi are şanse să păstreze funcţia pe care o deţine deja, cea de viceprimar.
Şi liderul PD-L Vasile Blaga ar putea să ocupe un astfel de post dacă şi-ar dori. Blaga nu e însă deloc interesat de funcţia de consilier şi se va retrage de pe lista consilierilor preferând să rămână doar senator, secretar general al PD-L şi preşedinte al organizaţiei PD-L Bucureşti.
Acelaşi lucru îl face şi social-democrat Cristian Diaconescu. El şi-a dat deja demisia din funcţia de consilier.
Noul Consiliu General al Capitalei ar urma să se constituie în cursul acestei săptămâni. Potrivit legii, şedinţa de constituire trebuie să aibă loc în termen de 20 de zile de la data alegerilor, deci de la 1 iunie.
PD-L deţine în Consiliu 24 de mandate, PSD - 16, PNL - 8, PNG - 4, iar PRM - 3. Din cei 55 de consilieri municipali aleşi la 1 iunie 2008, 17 au fost realeşi. Dintre consilierii generali, vor fi aleşi doi viceprimari, în funcţie de negocierile dintre partide, niciuna dintre fomaţiunile intrate în Consiliul General nedeţinând majoritatea.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback


















