Demisia lui Theodor Stolojan din funcţia de consilier prezidenţial a fost, pentru foarte mulţi politicieni, previzibilă. Mai mult, reprezentanţii partidelor din Coaliţie sunt de părere că Stolojan ar fi trebuit demult să facă acest gest pentru a nu lăsa loc suspiciunii că este omul preşedintelui Traian Băsescu.

"Eu personal cred că e un gest necesar şi poate ar fi fost necesar să fi fost făcut cu câteva zile înainte", a declarat Cristian Rădulescu, liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputaţilor.

"A fost o mutare previzibilă. Această funcţie i-ar fi răpit şi timp şi ar fi adus suspiciunea că e omul preşedintelui", a declarat Peter Eckstein Kovacs, senator UDMR.

"E o decizie pe care a luat-o el însuşi, probabil că a discutat şi cu preşedintele Băsescu. Nu ştiu dacă a făcut bine sau rău", a declarat, la rândul său, Miron Mitrea, secretarul general al PSD.