Canalele de ştiri au arătat cum Laxman Savadi, ministru al Cooperării, viziona clipul porno alături de colegul său CC Patil. Proprietarul telefonului, Krishna Palemar, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei, şi-a înaintat şi el demisia, anunţă DailyMail.co.uk.
Patil a negat că cei trei se uitau în mod intenţionat la clipul porno şi a solicitat efectuarea unei anchete care să decidă dacă cei trei sunt vinovaţi sau nu.
Cei trei au precizat că nu au intenţionat să afecteze imaginea partidului pe care îl reprezintă şi care se află în opoziţie la nivel naţional. Grupuri de activişti şi conservatori Hindu au acuzat în termeni duri acţiunile celor trei politicieni, existând voci care au solicitat chiar dizolvarea Parlamentului local.
"Trăim într-o ţară despre care se spune că femeile sunt bunuri comune şi proprietăţi care pot fi transferate de la unul la altul. Este dezamăgitor să vezi că oameni care sunt în poziţii importante şi au responsabilitatea de a modifica situaţia, au aceeaşi mentalitate învechită şi îşi pierd timpul uitându-se la filme porno", a declarat Renuka Chowdhary, un fost reprezentant federal al Ministerului pentru Dezvoltarea Femeilor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M