Vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani, potrivit legii pakistaneze. Însă legea islamică permite fetelor să se căsătorească după pubertate. Încălcând legea, de multe ori familiile îşi căsătoresc fetele la vârste mult mai mici, pentru a rezolva conflicte cu alte familii sau pentru a compensa o datorie.
Poliţia a precizat că raidul care a împiedicat căsătoria de joi seară a fost făcut în urma plângerilor din partea mai multor locuitori din Karachi. Potrivit unui fost membru al Guvernului regional, fetiţa de patru ani era dată în căsătorie în schimbul a 6.138 de dolari.
Căsătoria celor doi copii fusese decisă pentru a rezolva o veche dispută între familiile lor, au precizat alţi localnici.
Poliţia a anunţat că l-a arestat pe tatăl băiatului, dar nu şi pe cel al fetei, care a fugit între timp.
Poliţia pakistaneză a întrerupt căsătoria unei fetiţe de patru ani cu un băieţel de şapte
Poliţia pakistaneză a oprit în ultimul moment, joi seară, căsătoria dintre o fetiţă de patru ani şi un băiat de şapte ani. Potrivit poliţiei, preotul care oficia ceremonia a fost arestat.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M