Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Poliţia indoneziană a primit decretul de extrădare a lui Nicolae Popa

Comisarul Sulistyo, şeful unităţii poliţiei indoneziene pentru lupta împotriva infracţiunilor informatice, a precizat că decretul, care deschide calea pentru extrădarea lui Popa, a fost semnat în 1 aprilie.

Poliţia indoneziană a primit decretul de extrădare a lui Nicolae Popa
Poliţia indoneziană a primit decretul de extrădare a lui Nicolae Popa / FOTO: a1.ro

Poliţia indoneziană a anunţat miercuri că a primit decretul prezidenţial pentru extrădarea lui Nicolae Popa, relatează Jakarta Globe.

Comisarul Sulistyo, şeful unităţii poliţiei indoneziene pentru lupta împotriva infracţiunilor informatice, a precizat că decretul, care deschide calea pentru extrădarea lui Popa, a fost semnat în 1 aprilie.

"Finalizarea depinde acum de Ministerul Justiţiei şi Drepturilor Omului, şi va dura, probabil, două, până la trei săptămâni până când (Popa - n.red.) va fi trimis înapoi în ţara sa", a precizat el.

MAE informase la 24 febuarie că instituţiile din Indonezia implicate în extrădarea lui Nicolae Popa au mai trecut, la 18 februarie, de o etapă procedurală în procesul de predare a omului de afaceri român către justiţia din România, dosarul urmând să ajungă la preşedintele indonezian.

Pe de altă parte, la 1 martie, Tribunalul Bucureşti a decis emiterea unei adrese către Ministerul Justiţiei, prin care a solicitat ca instituţia să îi transmită locul exact unde se află fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, şi dacă există posibilitatea ca acesta să fie audiat prin videoconferinţă în procesul lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Popa a fugit din ţară în 2000, iar mandatul internaţional de arestare a fost emis la 26 ianuarie 2002. Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa în dosarul FNI pe 20 martie 2007, condamnându-i la închisoare pe cei 12 inculpaţi puşi sub acuzare în cauză, dintre care Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsă de 13 ani închisoare, iar Nicolae Popa, judecat în lipsă, 15 ani închisoare.

Fost administrator al grupului financiar Gelsor, Popa a fost învinovăţit pentru colapsul fraudulos al FNI, în 2000, când peste 100.000 de oameni şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, ca garant, a fost nevoit să le plătească despăgubiri de peste 100 de milioane de euro, scrie Jakarta Globe. Popa susţine însă că nu este vinovat, iar FNI era un fond mutual financiar şi nu o schemă de tip piramidal. FNI, susţine Popa, a intrat în colaps din cauza retragerilor masive, scrie Jakarta Globe.

Nicolae Popa, condamnat la 15 ani închisoare în România pentru înşelăciune şi delapidare, a fost arestat la 2 decembrie 2009 la Jakarta. România a solicitat extrădarea lui Popa, dar, pentru că nu există un tratat bilateral de extrădare, aceasta se poate face printr-o procedură specială.

Popa susţine că nu este fugar argumentând cu faptul că mandatul internaţional de arestare a fost emis în 2002, iar el se afla deja în Indonezia din 2000. "Nu am plecat din ţară din cauza mandatului de arestare. Toate acuzaţiile din ţara mea sunt minciuni", a declarat Popa, precizând că a preferat să trăiască în Indonezia ca un om liber.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro