Foto: Realitatea TV

Poliţia a reuşit să îl imobilizeze pe răpitor după ce un reporter i-a distras acestuia atenţia. Oamenii legii l-au dezarmat imediat, în timp ce ostaticii au fost evacuaţi din clădire.

Edgar Paz Morales, fost militar, a intrat în biroul unei companii specializată în fondurile de pensii şi a ameninţat că va detona grenada dacă revendicările sale nu vor fi satisfăcute.

Bărbatul era nemulţumit că primea mereu pensia cu întârziere. El le reproşa autorităţilor că îi neglijează pe foştii militari şi că îi favorizează, în schimb, pe membrii demobilizaţi ai forţelor paramilitare, care au dus un îndelungat război de gherilă împotriva trupelor guvernamentale.

În timpul asediului, Morales a cerut ca la faţa locului să fie aduşi înalţi oficiali şi jurnalişti.