Foto: www.fcupoli.ro
Conducerea lui Poli Timişoara a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, documentele prin care FRF atestă că disputa pentru palmaresul Politehnicii Timişoara a luat sfârşit şi acesta a revenit grupării patronate de Marian Iancu, informează NewsIn.

"FRF a fost consecventă şi a ratificat hotărârea CAF care îndreaptă astfel o greşeală istorică. Sunt foarte liniştit în privinţa viitorului acestui club", a declarat preşedintele executiv al lui Poli, Gheorghe Chivorchian. Acesta a mai spus că "în cazul unei participări în cupele europene, Poli are 14 meciuri disputate, nicidecum nu este debutantă aşa cum ar fi dorit unii", şi că "la următoarea Adunare Generală, împreună cu autorităţile locale şi cu suporterii, vom vedea ce hotărâri luăm în privinţa schimbării imnului".

"Nu are valoare această hârtie. Palmaresul e al nostru şi nu se va duce la Iancu şi la nimeni. Sunt poveşti şi vrăjeală de valoare mică", a declarat Zambon, când a aflat decizia FRF.

"Atât timp cât federaţia a stabilit, nu se mai poate opune nimeni. Nici D-zeu, nici Ben Laden, nimeni", a fost replica lui Marian Iancu, preşedintele lui Poli Ştiinţa 1921 Timişoara.

Conducerea lui Poli Timişoara a prezentat documentele prin care FRF atestă că palmaresul Politehnicii Timişoara aparţine AFC Politehnica Timişoara, asociaţie care a încheiat cu clubul de pe Bega un contract de asociere. În urma asocierii dintre AFC Politehnica Timişoara, deţinătoarea palmaresului, şi Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara, palmaresul echipei a revenit la clubul patronat de Marian Iancu.

AFC este Asociaţia Membrilor Fondatori a clubului Politehnica Timişoara care s-a desprins în 1991 de Universitatea Politehnica Timişoara, din cauza unor neînţelegeri. De atunci, AFC a funcţionat independent până în 2000 când a aparut italianul Claudio Zambon, care a preluat echipa de la Primarie.

În decembrie 2006, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dat dreptate italianului Claudio Zambon în litigiul privind palmaresul Politehnicii Timişoara, hotărând că echipa patronată de Marian Iancu trebuie să îşi schimbe denumirea, să renunţe la culorile alb şi violet şi să plătească pentru fiecare meci disputat cu sub acest nume, câte 5.000 de euro. Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) din cadrul FRF a întors decizia TAS şi i-a dat câştig de cauză lui Marian Iancu, la data de 22 februarie 2007. La 20 martie, Comisia pentru Statutul Jucătorului a decis să aplice decizia TAS asupra unei echipe de copii şi juniori care activează în competiţiile judeţene, fără implicaţii asupra formaţiei FCU Politehnica Timişoara.

FIFA a intervenit din nou, la sesizarea lui Claudio Zambon, şi a somat FRF să pună în aplicare decizia instanţei de la Lausanne pâna la 15 iunie 2007. Conform deciziei TAS, FCU Politehnica Timişoara a fost obligată să îşi schimbe denumirea începând din acest sezon, astfel că gruparea care activează în Liga I se numeşte în momentul de faţă Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara.