Echipa antrenată de Ionuţ Popa, Poli Iaşi, a obţinut un punct nesperat pe teren propriu în partida cu Oţelul (1-1), marcând golul egalizator în minutul 90, prin Cernoch.

Primul şut la poartă se consemnează abia în minutul 39, când Daniel Stan a tras din colţul careului mic, dar Brăneţ a reţinut.

Replica ieşenilor a venit trei minute mai târziu, când Onofraş a şutat dintr-o poziţie asemănătoare cu cea a lui Daniel Stan, dar şi Vâtcă a reţinut.

În minutul 47, Sergiu Costin a şutat puternic, dar Brăneţ a respins.

Scorul este deschis de Oţelul, în minutul 66, Emil Jula înscriind din careu.

Cernoch aduce egalarea şi, implicit, un punct pentru ieşeni în, minutul 90, reluând cu capul la colţul lung, o centrare de partea dreaptă.

Poli Iaşi: Brăneţ - Toma (Buta 81), Onuţ, Ir. Ionescu, Bordeanu - Onofraş, Saric, Iurişniţi, Sfârlea (Ciubăncan 74)- Pălimaru (Tincu 60), Cernoch. Antrenor: Ionuţ Popa

Oţelul: Vâtcă - Brujan, Baciu, Sg. Costin, Semeghin - Mărginean, Tănase (Bădescu 73), Paraschiv, Crăciun (Tismănaru 90)- E. Jula, D. Stan (Elek 90+3). Antrenor: Petre Grigoraş

Cartonaşe galbene: Brujan (65), M. Baciu (69), Vâtcă (87)

Arbitri: Andrei Ioniţă - Gero Szabo, Costin Florescu