SPORT »
Poli Iaşi, Oţelul şi Gloria Buzău au primit licenţa şi vor juca în sezonul 2008/2009 al Ligii I
28 mai 2008, 12:01 |
Actualizat Joi, 29 Mai 2008 07:40
Cluburile Politehnica Iaşi, Oţelul Galaţi şi Gloria Buzău au fost informate, miercuri, că au primit licenţa din parte Comisiei de specialitate din cadrul FRF şi vor evolua şi în sezonul 2008/2009 în Liga I.
Deşi membrii comisiei au dat verdictul încă de marţi, formaţiile au fost înştiinţate de faptul că au primit licenţa, miercuri dimineaţă, prin fax.
În cazul în care una dintre aceste formaţii nu ar fi primit dreptul de a juca în Liga I nici la şedinţa de marţi, Ceahlăul Piatra Neamţ ar fi putut să evolueze şi la anul în primul eşalon, deşi la finalul campionatului trecut, nemţenii au retrogradat în Liga a II-a, după ce au terminat pe locul 15. De asemenea, în cazul în care niciuna dintre cele trei echipe nu ar fi primit licenţa pentru Liga I, în sezonul viitor Dacia Mioveni şi UTA ar fi putut evolua tot în prima ligă, deşi au retrogradat, ele clasându-se pe locurile 16, respectiv 17.
Preşedintele de onoare al Ceahlăului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, pentru NewsIn, că cele trei cluburi nu trebuiau să primească licenţa pentru Liga I şi va contesta această decizie la FRF şi la UEFA.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

