Un spectacol cu versuri de Ioana Ieronim despre Manhattan, în lectura actriţei Cerasela Iosifescu, şi jazz cu Irina Sârbu (voce), Tudor Parghel (pian) şi Ciprian Parghel (contrabas), va avea loc marţi, la Ateneul Român, în proiectul "TeaM - teatru şi muzică în echipă".

Show-ul "Artişti la New York", realizat de Alice Barb şi prezentat de Bogdan Ştefănescu, va cuprinde versuri din ciclul "Linia vieţii ca zgârie-nor" şi alte poeme dedicate de Ioana Ieronim Manhattan-ului.

Fiecare poem este dedicat unui personaj. "New York" a fost scris pentru Doug Wright, dramaturg ce este prezent la Teatrul Odeon cu două piese, "Sunt propria mea soţie" - premiată cu Pulitzer - şi "Marchizul de Sade".

Poemul "Artişti la New York" este dedicat lui Paul Bargetto, tânăr regizor new-yorkez, discipol al lui Andrei Şerban, iar "Eurydice", compozitorului Dinu Ghezzo, promotor internaţional al muzicii noi şi creaţiei multimedia.

"Homeopatie" este un autoportret de artist. Poemul "Fanatismul egalităţii" a fost inspirat de piesa "Pantoful lui Lenin" a scriitoarei Saviana Stănescu, piesă pregătită pentru premiera la teatrul La Mama din New York, spectacol ce va fi jucat şi la Festivalul de Teatru din Sibiu. Poezia "Central Park" este dedicată lui Sacha Meret, pictor, grafician şi fotograf american născut în România, preocupat de Extremul Orient. "Times Square" a fost scris pentru Clara, fiica autoarei, specializată în arhitectura spaţiului virtual.

O parte dintre poeme au fost incluse într-un spectacol de muzică şi poezie, cu orchestra de cameră şi multimedia condusă de Dinu Ghezzo, ce a avut loc la New York în 2006, iar poeziile "New York" şi "Homeopatie" fac parte din videopoemul "Lentila unui bob de rouă", cu sunet şi imagine de Tom Brânduş şi Adrian Tăbăcaru.

Spectacolul va avea loc la Sala mică a Ateneului Român, marţi, de la ora 19.00, şi face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Centrul Cultural American sub deviza "Celebrate New York", care cuprinde şi o expoziţie la Palatul Şuţu din Bucureşti şi spectacolul "Broadway-Bucureşti", care a avut premiera sâmbătă la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian".

Proiectul "TeaM" face parte din iniţiativa Filarmonicii "George Enescu" de a organiza la Ateneul Român spectacole în care artele să fuzioneze într-o formulă nouă şi atractivă.

Foto: NewsIn