"Prin imaginile sale transparente, ne-a oferit acces către realitate", spune Comitetul despre laureatul Premiul Nobel pentru literatură din acest an.
Poetul suedez Tomas Tranströmer, al optulea laureat european din ultimii 10 ani al premiului Nobel pentru literatură, este unul dintre precursorii modernismului târziu din Suedia şi a fost tradus în peste 60 de limbi.
Tomas Tranströmer s-a născut la Stockholm, în 15 aprilie 1931. Mama sa, Helmy, era profesoară, iar tatăl său, Gösta, era jurnalist.
El a studiat istoria literaturii, poezia, istoria religiei şi psihologia la universitatea Stockholm. După ce a absolvit, în 1956, s-a angajat ca asistent la Institutul de psihometrică al universităţii, iar în 1958 s-a căsătorit cu Monica Bladh.
Între 1960 şi 1966 a lucrat ca psiholog la Roxtuna, un centru de corecţie pentru tineri din apropiere de Linköping. În 1980, el s-a angajat la Institutul pentru piaţa muncii din Västeras.
În 1990 Tranströmer a suferit atac cerebral, în urma căruia întâmpină dificultăţi în vorbire.
După ce poeziile sale au fost publicate în mai multe jurnale, Tranströmer a scos în 1954 volumul "17 dikter" (17 poezii) - unul dintre cele mai aclamate succese literare ale deceniului. Încă de atunci se putea remarca interesul său pentru natură şi muzică, ce a marcat o mare parte din operele sale.
Următoarele volume - Hemligheter pa vägen (1958; Secrete de-a lungul drumului), Den halvfärdiga himlen (1962, Paradisul pe jumătate finalizat, 2001) şi Klanger och spar (1966, Geamuri & Pietre: Poezii alese, 1972) - au consolidat poziţia sa în faţa criticilor şi cititorilor drept unul dintre cei mai buni poeţi din generaţia sa.
Östersjöar (1974; Baltice, 1975) reuneşte fragmente ale unei cronici de familie de pe insula Runmarö, unde bunicul său din partea mamei era pilot şi unde Tranströmer şi-a petrecut multe veri. Amintirile sale din anii '30 şi '40 sunt strânse în memoriile Minnena ser mig (1993; Amintirile mă văd pe mine).
Mare parte din volumele sale de poezii sunt caracterizate de simţul concretului şi metafore incisive. În volumele Sorgegondolen (1996, Gondola durerii, 1997) şi Den stora gatan (2004; Marea enigmă, 2006), poetul s-a orientat spre un format şi mai restrâns şi un grad mai înalt de concentrare.
Împreună cu Lars Forssell şi cu Östen Sjöstrand, Tranströmer este considerat ca fiind unul dintre membrii "cincizeciştilor" (femtiotalspoeterna), precursorii modernismului târziu din Suedia.
Tranströmer a fost prezentat pieţei americane de poetul Robert Bly la începutul anilor '60. De altfel, Bly, un prieten al laureatului premiului Nobel pentru literatură 2011, a tradus în engleză o mare parte a operei acestuia.
După intrarea sa pe piaţa americană, interesul internaţional pentru poezia sa a crescut şi a fost tradus în mai mult de 60 de limbi. Tranströmer a publicat periodic propriile traduceri ale poeziilor în alte limbi. Un volum, intitulat Tolkningar (Traduceri), a fost publicat în 1999.
În 2010, laureatul Premiului Nobel pentru literatură a fost Mario Vargas Llosa.
Bob Dylan era marele favorit al caselor de pariuri la câştigarea Premiului Nobel pentru literatură. 80% dintre pariurile făcute miercuri l-au avut ca subiect pe cântăreţ, iar cota lui a trecut de la 100 la 1, la 5 la 1.
Un alt nume menţionat frecvent în cercurile literare a fost cel al poetului sirian Adonis, însă, cota acestuia a coborât la 6 la 1. Scriitorul român Mircea Cărtărescu a avut o cotă de 47 la 1.
Premiul Nobel 2011 pentru chimie i-a fost acordat profesorului Daniel Shechtman, de la Technion, Israel Institute of Technology, pentru descoperirea cvasicristalelor.
Trei cercetători împart anul acesta Premiul Nobel pentru fizică, pentru studiul asupra supernovelor. Cei trei cercetători sunt Saul Perlmutter, pentru proiectul Supernova Cosmology, şi Brian P. Schmidt şi Adam G. Riess, din echipa de cercetare The High-z Supernova.
Luni, Premiul Nobel 2011 pentru medicină a fost acordat lui Ralph Steinman, Bruce A. Beutler şi Jules A. Hoffmann, pentru studii asupra imunităţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M