Unic în ţară şi chiar în lume, este afectat de infiltraţii, dar şi de traficul greu de pe Drumul Naţional care îl traversează. Turistii care vin special să vadă creaţia naturii nu
îşi pot imagina zona fără Podul lui Dumnezeu.
Autorităţile locale spun că deja au luat primele măsuri, de limitare a vitezei şi a traficului. Până când se vor găsi banii pentru conservarea Podului localnicii spun cu mândrie legenda locului. "Locuitorii l-au rugat să facă o trecere. Dumnezeu a trasat cu degetul un arc peste hăul ăsta şi l-a gonit pe diavol care a fugit peste dealul Peri", a spus Eleodor Popescu, unul dintre localnici.
Un pod natural asemănător se mai afla doar în Germania. Este însă mult mai mic dar este protejat de lege.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M