Ploile abundente de anul trecut au afectat, pe o porţiune de o jumătate de metru, podul din comuna Jamu Mare. Circulaţia pe un sens a fost imediat restricţionată. De atunci, lucrurile s-au mai schimbat, însă nu în bine. "O firmă a câştigat licitaţia pentru reparaţia acestui pod. S-au prezentat nişte muncitori aici, au început să sape. Însă atâta au săpat până când practic au dărâmat ei ce mai era de dărâmat", susţine Valeriu Filipiac, primarul din Jamu Mare.
De mai bine de o jumătate de an, niciun muncitor nu şi-a mai făcut simţită prezenţa la Jamu Mare. "Efectiv, nimeni nu se prezintă, nimeni nu face nimic. Într-o bună zi, se va dărâma, şi poate atunci va începe cineva să ia măsuri, dar deocamdată nu vedem pe nimeni la lucru", a adăugat edilul.
Şoferii ce sunt nevoiţi să treacă pe aici, se tem că, într-o zi, podul va ceda. "Se munceşte o zi pe an, ca în România", spune un şofer. "La podul asta se lucrează de mulţi ani, dar e dezastru, foarte slab se mişcă totul", a adăugat un altul.
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu au putut fi contactaţi.
Peste podul din Jamu Mare trec zilnic sute de maşini, autocare pline cu navetişti şi microbuze de transport şcolar. Pentru a ajunge de la Timişoara la Moldova Nouă, şoferii pot să ia în calcul, ca o rută alternativă şi Drumul Judeţean 588, numai că în acest caz, trebuie parcurşi în plus încă 50 de km.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M