Congresul PNŢCD de mâine marchează cea mai importantă încercare de revenire pe scena publică a unui partid istoric înfiinţat în perioada interbelică. Ultimii 17 ani de existenţă a formaţiunii politice au fost marcaţi de numeroase frământări, iar PNŢCD a ajuns dintr-un partid aflat la guvernare, un partid care de şapte ani nu a mai prins nici măcar un loc în Parlament.

În ianuarie 1990 a avut loc reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, sub o nouă titulatură, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat sub conducerea lui Corneliu Coposu, fost deţinut politic şi fost secretar al părintelui partidului, Iuliu Maniu. Prima experienţă politică importantă a PNŢCD s-a consumat în 1992, când CDR s-a situat pe locul doi la alegeri, iar Emil Constantinescu a fost finalist la prezidenţiale alături de Ion Iliescu. În 1996, CDR, a câştigat atât alegerile locale, cât şi pe cele generale. Guvernarea din perioada 1996 - 2000 a fost marcată însă de crize profunde, care au dus la schimbarea a trei guverne şi, totodată la apariţia primelor scindări în rândul PNŢCD. Electoratul a sancţionat guvernarea coaliţiei la alegerile din 2000, când CDR va obţine doar puţin peste 5% din voturi şi nu reuşeşte să intre în parlament.

În următorii ani, frământările din cadrul PNŢCD se vor accentua, partidul schimbând nu mai puţin de patru preşedinţi. Însă nici la alegerile din 2004 formaţiunea nu reuşeşte să treacă de pragul electoral necesar pentru a intra în parlament.

În 2005, ţărăniştii au decis să schimbe numele partidului din PNŢCD în PPCD, Partidul Popular Creştin Democrat, însă Tribunalul Bucureşti a respins această iniţiativă. Pe 6 ianuarie 2007, Gheorghe Ciuhandu a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al PNŢCD. El a declarat că vrea să se dedice Timişoarei, al cărei primar este. Ca urmare, liderii ţărănişti au convocat un congres pe data de 21 ianuarie 2007, pentru a-l alege pe viitorul preşedinte al formaţiunii.