"Am reiterat opţiunea PNL de a participa la o sesiune extraordinară. Obiecţia noastră este legată de faptul că nu dorim să mergem la exerciţii impuse, agenda noastră nu seamănă cu agenda propusă de preşedinte pentru chestiuni urgente care necesită o sesiune extraordinară", a declarat vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, la finalul şedinţei conducerii PNL.
Potrivit acestuia, PNL doreşte ca pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare să figureze, alături de proiectul privind funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, trei noi subiecte: iniţiativele legislative ale parlamentarilor PNL depuse în Parlament în diverse stadii procedurale şi care privesc măsuri de relansare economică şi ieşire din criză, ordonanţele de urgenţă date în ultimele zile ale sesiunii ce s-a încheiat, care modifică legislaţia fiscală şi cea de funcţionare a administraţiei publice locale.
"Considerăm că aceste OUG au texte neconstituţionale, care au stârnit mari controverse în opinia publică şi de aceea trebuie ca Parlamentul să le dea rapid o soluţionare. De asemenea, au un conţinut ambiguu, ambiguitate care este agravată şi de faptul că nu sunt emise norme de aplicare pentru toate textele OUG", a comentat liberalul.
El a adăugat că, tot în sesiunea extraordinară, ar trebui discutată şi oportunitatea pachetului de măsuri luat deja de Guvern, care a făcut şi subiectul moţiunii de cenzură, liberalii dorind să afle de ce este nevoie de majorarea TVA şi reducerea salariilor dacă este adevărat că ţintele de deficit la 3 luni şi la 6 luni au fost îndeplinite fără să trebuiască să se reducă salariile, pensiile sau să crească TVA.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M