Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

PNL rămâne fără un baron: Morega şi-a dat demisia

Deputatul PNL de Gorj pleacă din rândurile liberalilor, urmând să activeze ca independent.

Dan Ilie Morega a plecat din PNL
Dan Ilie Morega a plecat din PNL / FOTO: Grup RC

PNL rămâne fără un baron. Dan Ilie Morega şi-a anunţat astăzi demisia din partid, urmând să fie deputat independent, informează Realitatea TV.  "Voi pleca. Nu am nicio înţelegere cu niciun partid, nici pe bani nu mă duc, nici pe funcţii nu mă duc, nici pe alte avantaje", a precizat el, citat de NewsIn. "L-am susţinut pe domnul preşedinte Crin Antonescu, iar la ultimul congres i-am votat echipa împreună cu toţi delegaţii minus unu de la Gorj. Am crezut că în afara faptului că e un om cinstit şi bun comunicator, va elimina din partid oportuniştii şi hrăpăreţii", a adăugat deputatul.


Fost preşedinte al organizaţiei PNL Gorj, Dan Ilie Morega este un personaj controversat. Traseist politic – a făcut parte, potrivit Academiei Caţavencu, din PDSR, ApR, PSD, PNL Câmpeanu, PRM, PNL. A fost, înainte de ’89, directorul Cooperaţiei de Consum Gorj. După, actualul preşedinte al PNL a fost directorul FPS (din anul 1992), prefectul judeţului Gorj (în anul 1996), inspector guvernamental pentru judeţul Mehedinţi (din anul 2000) şi subprefect al judeţului Gorj (din anul 2005).

Dan Ilie Morega a fost trimis în judecată de DNA în dosarul denumit „Bani pentru partid“, în care era judecat pentru obţinerea de foloase necuvenite şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial pentru altul. Conform rechizitoriului, Morega a pretins mai multor şefi de instituţii să cotizeze pentru campania electorală a PNL. Morega mai era urmărit penal în alte două dosare: acesta era acuzat de DNA de dare de mită către ministrul Muncii, Paul Păcuraru, care este şi el pus sub acuzare. Pentru numirea unui inspector-şef preferat la Inspecţia Muncii Gorj, Morega ar fi oferit firmei fiului ministrului Păcuraru mai multe contracte în minerit şi energie.

În acest an, Morega s-a aflat în conflict cu fostul prim-vicepreşedinte PNL Ludovic Orban, dar nu a ezitat să-l atace şi pe Călin Popescu Tăriceanu pe când acesta era şeful partidului.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro