Aceasta este prima oară când astfel de cristale au fost observate în norii exteriori de gaz din jurul stelelor în formare. Astronomii încă dezbat modul în care au ajuns cristalele acolo.
"Ai nevoie de temperaturi fierbinţi ca lava pentru a crea aceste cristale", a declarat Tom Megeath, de la Universitatea Toledo din Ohio. El este principalul investigator al studiului şi co-autor al cercetării publicate în revista Astrophysical Journal Letters.
"Credem că cristalele au fost create în apropierea suprafeţei stelei în formare, apoi aruncate sus în nori, unde temperaturile sunt mult mai mici, după care pică în ploaie precum sclipiciul", spune Megeath.
Spitzer a detectat ploaia de cristale pe o stea tânără, în formare, cunoscută drept HOPS-68, în constelaţia Orion.
Cristalele sunt sub formă de forsterită şi aparţin familiei olivin a mineralelor silicate. Ele se găsesc din plajele cu nisip verzui din Hawaii, până în galaxiile îndepărtate.


Nisipul verde cu cristale olivin, ca cele de pe stea, în Hawaii









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M