Senatorul PLD Mihai Ţibuleac i-a cerut, sâmbătă, la Satu Mare premierului Călin Popescu Tăriceanu să prezinte Parlamentului un proiect de lege complet privind votul uninominal, considerând că acesta nu prevede împărţirea ţării pe colegii uninominale.
La Conferinţa Judeţeană a PLD Satu Mare, care a avut loc sâmbătă şi în cadrul căreia a avut loc alegerea conducerii la nivel judeţean, a participat şi senatorul PLD, Mihai Ţibuleac, vicepreşedinte al partidului.
"Proiectul pentru care Guvernul a anunţat că-şi asumă răspunderea, din nefericire este incomplet şi există un risc real ca totul să se transforme într-o cacealmea. Acest proiect are o prevedere referitoare la fapul că împărţirea ţării pe colegii uninominale urmează să fie făcută ulterior adoptării legii de către o comisie specială parlamentară. Nu este corect ca Parlamentul să adopte o lege prin care să-şi stabilească atribuţii ulterioare. Dacă are de făcut acest lucru, este firesc să o facă de la început, în mod complet şi în mod coerent", a declarat senatorul Ţibuleac.
Mihai Ţibuleac cere ca Guvernul să se prezinte în faţa Parlamentului cu un proiect de lege complet, pentru că altfel "avem de a face cu un act de înşelăciune".
În cadrul Conferinţei Judeţene a PLD Satu Mare, la conducerea filialei judeţene a fost ales Mihail Fodor, fost membru PNL.
Sursa: NewsIn
PLD cere premierului să prezinte un proiect de lege complet pentru votul uninominal
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ACTUAL







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M