Platforma de relansare liberală a apărut, acum două luni, la iniţiativa a doi foşti preşedinţi PNL: Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica. La începutul lunii decembrie aceştia au anunţat că susţinătorii platformei vor forma Partidul Democrat Liberal.
Nemulţumiţi atât de scăderea în sondaje a PNL, cât şi de felul în care se comunica în interiorul formaţiunii politice, Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica au prezentat, pe 15 octombrie, la Piteşti, proiectul de relansare a curentului de centru-dreapta.
Ei i-au invitat pe liberalii care le împărtăşeau opiniile să li se alăture. Plaforma liberală i-a avut încă de la început printre susţinători pe Raluca Turcan, Cristian Boureanu şi Radu F. Alexandru, excluşi din PNL. În timp s-au format, la nivelul filialelor liberale, grupuri de susţinere a platformei. Iar în ultimele săptămâni i s-au alăturat fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur şi deputatul Mona Muscă.
Primul dintre ei a anunţat la începutul lunii decembrie că Platforma Stolojan-Stoica este susţinută de peste 10.000 de simpatizanţi. In 7 decembrie, Theodor Stolojan a anunţat înfiinţarea Partidului Liberal Democrat care îşi propune relansarea liberalismului şi coagularea forţelor de dreapta.
Stolojan a afirmat că alături de platformişti, se află opt organizaţii judeţene ale PNL şi preşedinţii acestora, 29 de parlamentari liberali şi peste 11.500 de membri ai partidului. Conducerea PLD a anunţat că intenţionează să colaboreze politic cu Partidul Democrat, dorinţă pe care şi-a exprimat-o, ulterior, şi liderul PD Emil Boc. Preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a replicat că mesajul platformiştilor potrivit căruia doresc unitatea PNL a fost unul mincinos şi a cerut demisia tuturor platformiştilor din PNL.
Cererea preşedintelui liberal nu a rămas fără răspuns, o parte din parlamentarii PNL au anunţat că-şi vor da demisia imediat după votarea bugetului.
Ţi-a plăcut articolul? Platforma transformată în partid
Miercuri, 20 Decembrie 2006 16:36
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- Tăriceanu îi invită pe platformişti să se ducă la PD
Sambata, 18 Noiembrie 2006 14:58 - Platformiştii lui Stolojan susţin bugetul
Joi, 23 Noiembrie 2006 17:26 - Tăriceanu vs platformişti
Marti, 12 Decembrie 2006 15:36 - Deputaţii platformişti îşi amână demisia din PNL
Miercuri, 13 Decembrie 2006 13:45 - Parlamentarii platformişti au părăsit PNL
Marti, 19 Decembrie 2006 16:25
Comentariile cititorilor


Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc
Astazi, ora 19:04S-a reaprins scandalul dintre Dumitru Dragomir şi oamenii lui Mircea Sandu, Prunea şi Lupescu. Dragomir spune că Florin Prunea este peştele Federaţiei! Atacul vine la 24 de ore după ce Prunea a declarat că Dragomir le-a numit...
- Canicula revine în acest sfârşit de săptămână
- Seminţele din trompeta-îngerilor, folosite ca drog de tinerii din Miercurea-Ciuc
- Trafic blocat la ieşirea din Capitală pe DN1
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
- O tânără din Topliţa a fost lovită în faţă cu o piatră, într-un magazin
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un poliţist bucureştean a fost lovit în cap, într-o încăierare în trafic
- Dell scoate la vânzare fabricile pe care le deţine, pentru a reduce costurile de producţie
- Terenurile cu utilităţi şi infrastructură se vând cel mai bine
- Alina Plugaru faţă-n faţă cu un europarlamentar, despre statutul femeilor goale în presă - Pro sau contra apariţiilor sexy în media?
- Mutu a cerut TAS să anuleze decizia FIFA prin care trebuia să plătească daune către Chelsea
- Polonezii se caută de închisori CIA
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 06.09 | 07.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 35 °C | 33 °C |
| Bacău | 32 °C | 32 °C |
| Braşov | 30 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 33 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 06.09 | |
| Atena | 35 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 17 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 18 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







