Proiectul se numeşte "Portal Educaţional - Educaţie flexibilă şi Deschisă. Implementarea unei platforme complexe de e-Learning la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău şi în 10 instituţii de învăţământ din judeţul Bacău" şi are o valoare totală de 6.077.820 lei, din care 4.403.954 lei reprezintă asistenţa nerambursabilă, potrivit unui comunicat emis luni de minister.
Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni. Platforma e-Learning va permite comunicarea mult mai rapidă între unităţile de învăţamânt şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău, schimbul de informaţii între şcolile şi liceele incluse în proiect, urmând ca pe viitor platforma să fie utilizată şi în instituţiile şcolare din mediul rural.
Prin intermediul acestui proiect, aproximativ 9.300 de elevi vor fi încurajaţi să participe la cursurile online, astfel reducându-se abandonul şcolar şi asigurându-se egalitatea de şanse în domeniul educaţiei.
De asemenea, se va forma o clasă virtuală unde elevii vor învăţa şi vor fi examinaţi online, beneficiind de cursuri de calitate, animaţii pentru învăţare rapidă, precum şi de un catalog virtual unde îşi vor putea vizualiza notele.
În plus, parinţii vor avea acces la o bază de date unde vor putea verifica prezenţa elevilor la cursuri.
"Fiecare elev, indiferent de etnie sau de clasa socială trebuie să aibă acces la educaţie de înaltă calitate. Proiectul va ajuta atât copii, cât şi profesorii să se apropie de mediul virtual, cursurile şi examenele desfăşurandu-se online. Vom continua să alocăm bani europeni pentru modernizarea învăţământului şi în alte judeţe ale ţării", a declarat ministrul Valerian Vreme.
Elevii din zece şcoli şi licee din judeţul Bacau vor învăţa online prin intermediul platformei de e-Learning care va fi implementată la nivelul Colegiului Naţional Vasile Alecsandri, Colegiului Naţional Gheorghe Vrânceanu, Colegiului Tehnic Anghel Saligny, Liceului de Artă George Apostu, Şcolii Alexandru Ioan Cuza, Şcolii Spiru Haret, Şcolii Constantin Platon, Şcolii Miron Costin, Şcolii M. Drăgan, precum şi la nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bacău.
Ministrul Valerian Vreme a precizat că la nivelul MCSI, gradul de absorbţie al banilor europeni va avea o pondere de 100% după ce se vor aloca ultimele fonduri pentru Operaţiunea 3.1.4 "Susţinerea conectării unităţilor şcolare la internet prin conexiuni broadband", apel care se va deschide pe 20 iulie 2011, în valoare de 40 milioane euro, Operaţiunea 3.3 "Dezvoltarea e-economiei", apel care va fi lansat în august 2011, în valoare de aproximativ 90 milioane euro şi Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de bandă largă în zonele albe (defavorizate), în valoare de 84 milioane euro.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) este instituţia care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi în domeniul serviciilor societăţii informaţionale şi ale societăţii bazate pe cunoaştere din România.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M