Plantele au viaţă socială
După ce multă vreme s-a crezut că plantele sunt incapabile de reacţii, oamenii de ştiinţă au descoperit că acestea pot avea comportamente specifice lumii animale. Anumite specii par să fie sociale: favorizează membrii ai familiei şi alungă plantele străine din zonă.
Sociabilitatea plantelor reprezintă încă un domeniu de cercetare novice, însă ultimele eforturi ale biologilor reuşesc să schimbe modul în care oamenii înţeleg lumea plantelor şi ar putea oferi o soluţie pentru creşterea productivităţii în fermele de pe tot globul.
Potrivit biologului Susan Dudley, citată de Wired, o specie comună de plantă, Impatiens pallida, depune mai puţin efort să dezvolte rădăcini atunci când este înconjurată de plante din aceeaşi familie cu ea. Când în jurul ei se află însă specii diferite genetic, aceste plante îşi dezvoltă rădăcinile într-un ritm mult mai alert.
Acceptarea apropiaţilor în acest fel reprezintă un exemplu a recunoaşterii rudelor, caracteristică specifică lumii animale. Recunoaşterea precede selectarea semenilor, care presupune că animalele îşi ajută grupul din care fac parte şi nu doar pe ei. Dudley este de părere că şi plantele fac astfel de selectare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3497 RON 





Trei avalanşe în satul Ruşchiţa
Un TIR a derapat şi a blocat circualaţia pe...
Clujul in Realitate 15.02.2012
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 18.10
Escrocherii pe Facebook
FRF, cianura si banii - cum a vandut Mircea...








Feedback

